marți, 1 martie 2011
950 DE LEI FURATI DE LA O FALSA POSTERITA
O medieşeancă de 82 de ani a rămas fără aproape 1.000 de lei, după ce o femeie care a pretins că este angajată a Poştei Române i-a furat banii. Poliţiştii medieşeni au fost sesizaţi despre faptul că unei femei din Mediaş i-a fost sustrasă o sumă de bani sub pretextul verificării bancnotelor. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că în cursul dimineţii, o femeie a cărei identitate nu a fost stabilită, s-a oferit să ajute victima, în vârstă de 82 de ani, să deschidă uşa imobilului şi să transporte bagajele în casă. Sub pretextul că este angajată a Poştei Române, aceasta a cerut victimei să-i arate banii pe care îi are în casă pentru a-i spune dacă sunt buni, sub motivul că se vor schimba banii. Victima i-a dat spre verificare suma de 950 lei, iar persoana în cauză a plecat din locuinţă cu banii, spunîndu-i că va reveni după ce îi verifică. După o perioadă de timp văzînd că femeia cu banii nu se mai întoarce, medieşeanca a sesizat Poliţia. Din relatările victimei a reieşit faptul că autoarea furtului este o femeie de aproximativ 40 de ani, cu tenul deschis şi care purta cizme înalte, pînă la genunchi, fiind îmbrăcată cu o geacă de culoare deschisă. Alte semnalmente nu au putut fi prezentate de victimă din cauza vârstei înaintate şi a unor afecţiuni medicale. Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş continuă cercetările în vederea identificării acestei femei.
5 POLITISTII DATI AFARA IN 2010 DIN SIBIU

Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, Tiberiu Ivancea, a anunţat că 48 de poliţişti au primit anul trecut, peste 60 de sancţiuni disciplinare, iar acestea ar putea să fie luate în calcul în cazul unor eventuale restructurări ale sistemului.
Potrivit şefului IPJ Sibiu, un număr de 48 de poliţişti, dintre care 7 ofiţeri şi 41 de subofiţeri au fost sancţionaţi disciplinar, în anul 2010, înregistrându-se un total de 63 de sancţiuni. Întrebat dacă i s-a cerut să facă o evaluare a personalului din subordine, în eventualitatea unor disponibilizări, şeful IPJ Sibiu a spus că „în afara evaluărilor de la finalul anului 2010, nu i-au fost cerute evaluări suplimentare”.
Ivancea a precizat că sancţiunile primite de poliţişti pe durata anului trecut vor fi luate în calcul în cazul unor disponibilizări, „dar nu numai acestea, urmând să existe nişte criterii care vor fi publicate într-o lege, care, în prezent, este în stadiul de proiect”, a spus comisarul şef într-o conferinţă de presă.
Potrivit statisticilor, în cadrul IPJ Sibiu, s-au acordat 32 de mustrări scrise, 16 sancţiuni de „diminuare a drepturilor salariale” şi 5 sancţiuni disciplinare de “amânare a promovării în gradul profesional sau funcţia următoare”. De asemenea, 5 poliţişti au fost trecuţi într-o funcţie inferioară, iar alţi cinci au fost destituiţi.
Cat costa Pamantul?

Astrofizicianul Greg Laughlin a creat o formula pentru a calcula valoarea planetelor.
pub ING Asigurari De Viata. Specialistii ING Iti Ofera Consiliere Gratuita. Fara Obligatii!
Tinand cont de mai multe caracteristici ale planetei, printre care varsta, marimea, temperatura sau masa, Laughlin a ajuns la concluzia ca Pamantul este cotat la 3.000 trilioane de lire sterlone, Marte - la 10.000 de lire, iar Venus este cotata la mai putin de un penny, scrie Daily Mail.
Laughlin, profesor la Universitatea Santa Cruz din California, a inventat aceasta formula de calcul pentru a evalua descoperirile facute de NASA, cu ajutorul telescopului spatial Kepler .
* Kepler este prima misiune NASA capabila sa gaseasca planete asemanatoare Pamantului, ca si dimensiuni, in sau in apropierea “zonei de locuit”.
Inainte de Kepler, doar planetele extrasolare de dimensiuni mari puteau fi observate, deoarece doar gigantii de gaz erau usor de detectat la distante interstelare mai mari, insa gratie acestui telescop, numarul exoplanetelor descoperite a crescut foarte mult in ultima vreme, potrivit blogului Kepler.
"Mereu am considerat ca formularea < planeta asemanatoare Pamantului > este nesatisfacatoare, de aceea am creat aceasta scara pentru a vedea daca o planeta merita sa fie mediatizata sau nu. Dar, pana acum, este doar o metoda de a masura cat de incantat sunt de descoperirea unei anumite planete", a declarat acesta, adaugand ca doar planetele care valoreaza peste 60 de milioane de lire sterline merita cercetate.
"Formula aceasta ne face sa realizam cat de pretios este Pamantul si sper ca ne va impulsiona sa-l protejam mai bine", a conchis Laughlin.
* NASA a descoperit prima planeta stancoasa
Desi este de 1.4 ori mai mare decat Terra, noua planeta, numita Kepler 10B, este cea mai mica planeta dintre cele descoperite in afara sistemului nostru solar.
SEFUL VAMII BUCURESTI A DEMISIONAT

Proaspat numit in functie la conducerea Vamii Bucuresti, Silviu Vaduva si-a depus demisia din cauza "atacului mediatic fara precedent asupra institutiilor statului cu atributii de control ".
"Nu doresc, prin promovarea mea temporara, sa stirbesc imaginea unor institutii publice", si-a explicat acesta decizia, solicitand trecerea pe o functie de executie.
"Niciodata nu am fost implicat in scandaluri de coruptie si nici nu am fost vreodata cercetat penal. Precizez ca delegarea functiei de conducere mi-a fost facuta pe o perioada determinata, pana la organizarea unui concurs. Alegerea mea pentru a asigura interimatul functiei de conducere a avut loc in urma prezentarii atat catre Autoritatea Nationala a Vamilor, cat si catre Prefectul Municipiului Bucuresti a unor solutii si proiecte viabile pentru accesarea fondurilor europene ce pot fi folosite la dezvoltarea si modernizarea bazei de date existente si a unor metode eficiente de combatere a coruptiei. La promovarea mea temporara s-a avut in vedere si expertiza pe care am dobandit-o prin absolvirea celor doua studii de master la Academia Nationala de Informatii si la Academia de Studii Economice", a adaugat Silviu Vaduva
LILIACUL

Liliacul, cunoscut si sub denumirea de syringa vulgaris, este un arbust ornamental care infloreste primavara si care poate fi recunoscut dupa mireasma sa placuta si inconfundabila. Acesta are un aspect frumos, bogat si poate ajunge cu usurinta la o inaltime de 3 metri sau chiar mai mult daca ramurile nu ii sunt taiate.
Generalitati
Liliacul cuprinde mai multe varietati care difera prin culoare, dimensiune sau inflorescenta, insa in tara noastra, cea mai frecventa specie este liliacul cu frunza cazatoare (se numara printre primii arbusti care isi pierd frunzele toamna). Frunzele liliacului au forma de inima, iar uneori acestea sunt foarte bine rotunjite.
Liliacul infloreste primavara, iar florile sale se aseamana cu un ciorchine format din multe flori mov, de dimensiuni mici. Parfumul florilor de liliac este absolut minunat si suficient de puternic incat sa fie simtit de la cativa metri distanta, in functie de marimea copacului.
Cultivare si inmultire
Liliacul se inmulteste prin seminte, dar si prin butasi semilemnosi prelevati vara. Arbustul se planteaza intr-un sol format din nisip si turba – liliacul are nevoie de un pamant care se dreneaza cu usurinta pentru ca nu suporta multa apa la radacini.
Trebuie insa sa stii ca butasii prind radacini destul de greu, asa ca este mai simplu sa obtii liliac prin intermediul semintelor.
Liliacul se cultiva intr-o zona bine insorita, asa ca evita sa il pui pe acesta in umbra unui copac sau intr-o zona inghesuita de alte plante pentru ca nu se va dezvolta asa cum trebuie.
Altoire
Daca ai in gradina o specie de liliac si vreau sa altoiesti la acesta si alte varietati, poti face acest lucru destul de usor. Ai nevoie de o crenguta proaspat tataia de la o alta specie de liliac pe care sa o atasezi copacului deja existent, de un cutter sau un cutit care sa taie foarte bine si de o bucata de banda izoliera.
Taie o bucata dintr-o crengura a arbustului astfel incat sa o despici in doua, iar apoi ascute tulpina crengutei de liliac, astfel incat sa intre perfect in despaicatura facuta pe arbust. Uneste cu incredere cele doua parti si lipeste-le cu banda izoliera. Acest „bandaj” se indeparteaza dupa un an de zile, asa ca trebuie sa ai multa rabdare pana cand altoiul se va prinde.
Florile lunii martie
Zambila
Femeile si fetele primesc martisoare si flori pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primaverii. Florile simbolizeaza cel mai bine ziua martisorului iar cu aceasta ocazie sunt preferate cele timpurii, care vestesc incalzirea vremii. Indiferent daca optezi pentru un buchetel mic sau pentru un aranjament mai sofisticat de flori pentru a le oferi persoanei dragi cu ocazia martisorului, alege una dintre florile reprezentative ale lunii martie:
1 Ghiocel
Ghiocelul este regele florilor in luna martie. Este primul care apare din zapada, la temperaturi care deseori sfideaza primavara.
Exista chiar si o legenda care spune ca Soarele a coborat pe Pamant in chip de fata insa un zmeu a furat-o si a inchis-o in palatul lui. Atunci pasarile au incetat sa cante, copiii au uitat de joaca si veselie si lumea intreaga a cazut in mahnire. Vazand ce se intampla, un tanar curajos a pornit spre palatul zmeului sa elibereze fata si a reusit insa a fost ranit.
Sangele cald i s-a scurs pe zapada, pana cand l-a lasat pe tanar fara suflar iar in locurile in care zapada s-a topit, au rasarit ghiocei. De atunci ghiocelul a ramas simbolul primaverii.
2 Zambila
Florile de zambila erau dedicate lui Apollo , zeul soarelui. Zambilele sunt interpretate ca flori ale bucuriei si al bunei dispozitii.
Initial, zambilele au fost cultivate de vechii greci si romani, fiind foarte apreciate pentru mirosul puternic. Aceasta planta a inceput sa fie comercializata in secolul al XVII-lea de catre olandezi, care vindeau bulbii la preturi exorbitante.
Zambilele erau plante rare, detinute doar de cei mai bogati colectionari.
Zambila incanta pe oricine cu mirosul ei puternic si si coloristica foarte variata.
3 Frezia
Se spune ca frezia nu isi elibereaza parfumul dulce si incaltator numai in cazul in care este inconjurata de dragoste si este tinuta intr-un ambient plin de caldura.
In zilele noaster frezia a ajuns sa fie o floare reprezentativa pentru sosirea primaverii insa frumusetea si parfumul ei au fost neglijate.
A aparut in Europa pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, denumirea ei fiind un omagiu adus de catre un botanist medicului german H.Th.Freese.
4 Narcisa
Narcisa este si ea un simbol al lunii martie cu doua varietati, una alba si cealalta galbena.
Aceasta floare este simbolul dragostei irationale, pasionale. Se spune ca barbatul care daruieste unei femei narcise vrea sa ii declare acesteia ca o doreste. Pe de alta parte, femeia carora le plac narcisele sunt de obicei foarte pasionale.
Narcisa cyclamen este binecunoscuta narcisa galbena sau "ghiocel galben” si este una dintre florile reprezentative ale primaverii, apreciata pentru mirosul ei puternic, dulceag.
5 Lalea
Laleaua este cunoscuta ca simbol al Olandei, desi nu este aceasta tara ei de origine ci zona Persiei.
Conform unei legende persiene, un tanar pe nume Farhad se indragostise de frumoasa Shirin. Ajungand la el vestea ca iubita i-a fost ucisa, Farhad a pornit in goana catre ea dar s-a prabusit de pe o stanca si a murit.
Din fiecare picatura a sangelui sau scursa in pamant a rasarit apoi cate o lalea purpurie , simbol al dragostei perfecte sau pasionale.
6 Toporas
Datorit parfumului delicat, se credea ca tioporasul este floarea Afroditei, zeita iubirii.
Mai mult de atat, toporasul are frunzele in forma de inima, de culoare mov sau albe.
In Grecia Antica, toporasul era considerat un simbol al fertilitatii si iubirii, fiind folosit in potiuni.
Pentru ca infloreste din luna martie pana in iunie, toporasul este considerat unul dintre simbolurile primaverii.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)