Politistii rutieri pot decide imobilizarea unei autoturism daca soferul refuza sa se legitimize sau daca placutele de inmatriculare lipsesc, potrivit Codului Rutier in vigoare.
Articolul 96 din Codul Rutier defineste imobilizarea ca “scoaterea vehiculului in afara partii carosabile, pe acostament sau cat mai aproape de marginea drumului, si punerea lui in imposibilitate de miscare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare”.
Sanctiunea se aplica atunci cand:
* autoturismul este neimatriculat sau neinregistrat;
* numarul de inmatriculare este fals;
* placutele de inmatriculare nu sunt montate pe autoturism;
* starea tehnica a vehiculului pune in pericol grav siguranta circulatiei, deterioreaza grav drumul public sau mediul inconjurator;
* vehiculul circula cu incalcarea regulilor referitoare la transportul marfurilor periculoase ori cu gabarite si/sau mase depasite;
* exista date sau indicii ca vehiculul face obiectul unei infractiuni;
* conducatorul de autovehicul refuza sa se legitimeze;
* soferul se afla in stare de ebrietate, sub influenta substantelor stupefiante sau a medicamentelor cu efect similar, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurata de o alta persoana;
* conducatorul nu respecta timpii de conducere si de odihna prevazuti de lege.
Imobilizarea unui vehicul se dispune si in cazul in care conducatorul acestuia ori unul dintre pasageri savarseste o fapta de natura penala sau este urmarit pentru savarsirea unei infractiuni.
luni, 28 martie 2011
Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii ar urma sa atinga anul acesta 25 de milioane kilometri patrati, cu doua milioane mai putin decat in
Stratul de ozon, care se subtiaza cu o viteza foarte mare, si care se afla deasupra Antarcticii, a fost detectat pentru prima data de o retea internationala ce cuprinde 30 de statii de sol care masoara ozonul, montate in regiunile arctice si sub-arctice, coordonate de cercetatorul Alfred Wegener de la Institutul de Cercetari Polare si Marine, scrie EurActiv.com
Ultimele predictii ale institutului, bazate pe informatiile furnizate de Centrul European pentru Prognoze Meteo pe Termen mediu, constau in faptul ca stratul subtire de ozon aflat deasupra Polului Nord va afecta atat Scandinavia, cat si Europa de Est, in zilele de 30 si 31 martie.
* Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii a atins 25 de milioane de kilometri patrati
“Pierderea de ozon se produce inca cu o viteza foarte mare si, in momentul de fata, nu vedem cum s-ar putea opri acest fenomen in urmatoarele 10-14 zile”, a precizat Markus Rex, cercetator la Institutul Alfred Wegener.
Inca se mai receptioneaza informatii privind pierderile de ozon din atmosfera, iar o echipa de cercetatori din intreaga lume intentioneaza sa transmita un comunicat prin care sa informeze populatia cu privire la acest fenomen, in cadrul unei conferinte ce va fi sustinuta la Viena, pe 4 aprilie.
Ultimele predictii ale institutului, bazate pe informatiile furnizate de Centrul European pentru Prognoze Meteo pe Termen mediu, constau in faptul ca stratul subtire de ozon aflat deasupra Polului Nord va afecta atat Scandinavia, cat si Europa de Est, in zilele de 30 si 31 martie.
* Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii a atins 25 de milioane de kilometri patrati
“Pierderea de ozon se produce inca cu o viteza foarte mare si, in momentul de fata, nu vedem cum s-ar putea opri acest fenomen in urmatoarele 10-14 zile”, a precizat Markus Rex, cercetator la Institutul Alfred Wegener.
Inca se mai receptioneaza informatii privind pierderile de ozon din atmosfera, iar o echipa de cercetatori din intreaga lume intentioneaza sa transmita un comunicat prin care sa informeze populatia cu privire la acest fenomen, in cadrul unei conferinte ce va fi sustinuta la Viena, pe 4 aprilie.
duminică, 27 martie 2011
SUNTEM SARACI DOAR CU DUHUL
Marile provocari ale secolului 21 gasesc Romania intr-o pozitie nesperat de buna. Cu toate acestea, nimeni nu se incumeta sa profeteasca un viitor mai bun pentru cei ce locuiesc aceste pamanturi.
Ne place adesea sa credem ca suntem un popor crestin nu doar cu numele, ci si cu faptele si parca mai mult decat oricand asteptam salvarea doar de la Divinitate.
Uitam insa cu prea multa usurinta ca Dumnezeu ne-a inzestrat cu suficient de multe bogatii materiale, in asa fel incat recunostinta o puteam gasi aici cu mult inainte de a o lua din ceruri.
Din nefericire, bogatiile date nu ne-au fost de folos aproape niciodata in indelungata noastra istorie si nu pentru ca nu am fi incercat sa ne folosim de ele, cat mai ales pentru ca nu am stiut cum s-o facem.
Iata, intr-o lume in care supravietuirea devine o problema acuta, noi, romanii, traim intr-o necontenita stare de prostratie, alaturi de bogatiile ce inca ne-au mai ramas.
Nu mi-am propus in acest articol sa fac o analiza a spiritualitatii poporului roman, ci mai curand o succinta trecere in revista a bogatiilor ce ne-au mai ramas si pe care nu stim sa le valorificam in nici un fel, indiferent de amenintarile ce se aduna la orizont.
Pare tot mai evident ca marile provocari ale anilor ce vin tin de criza alimentara mondiala si de criza energetica.
Dezastru ce a lovit Japonia ne demonstreaza ca inteligenta fara resurse confera o stare relativa de siguranta, ce poate fi spulberata cand nici nu te astepti.
Plecand de aici putem insa afirma cu certitudine ca nici resursele fara inteligenta nu fac doi bani, dimpotriva, ele pot deveni o amenintare in momente de cumpana pentru umanitate.
Cum spuneam mai devreme, noi ne aflam in cea de-a doua ipostaza, ceea ce si explica scepticismul cu care abordam viitorul nostru si al generatiilor viitoare.
Sa luam pe rand cele doua amenintari globale despre care aminteam in randurile de mai sus.
Criza alimentara a devenit o certitudine. Explozia preturilor nu este altceva decat o anticipare a acesteia si in nici un caz o rezultanta a unei conjuratii a nu stiu carui grup de interese.
In alte articole ale mele am aratat si care sunt cauzele ce stau la baza declansarii crizei alimentare, motiv pentru care nu insist asupra acestui aspect.
Am spus insa, in acelasi timp, ca datorita potentialului agricol al Romaniei, cel putin teoretic, nu am avea de ce ne facem griji in privinta efectelor crizei.
Marturisesc ca m-am inselat asupra celui de-al doilea aspect, caci acest potential se erodeaza cu o viteza de neinchipuit, fara ca noua sa ne pese.
Criza nu ne mai bate la usa, ea a intrat in casa noastra, dar noi nu facem nimic. Intr-o relatie inversa, de la efect la cauza, sunt convins ca ne-am vinde pamanturile imediat ce am lua un pret bunicel de la oricare venit. In nici un caz insa, nu le-am lucra.
Cu asta inchei capitolul agricultura si trec la o alta bogatie de care ne-am batut si ne batem joc in continuare, in ciuda faptului ca stim ce se intampla in lume.
Dezastru nuclear din Japonia schimba optica in privinta resurselor energetice peste tot pe mapamond.
Carbunele, materia prima blamata pana de curand, a ajuns sa fie din nou vedeta pe plan mondial. Nu si la noi insa.
Ignorand cu desavarsire tot ce se intampla in lume, Romania merge inainte cu un program ambitios de inchidere a minelor de carbune, asa zis nerentabile si cu abandonarea unor cariere unde potentialul nu a fost exploatat nici macar la jumatate.
Detinem rezerve de huila ce ne-ar satisface consumul cel putin inca 60 de ani de acuma inainte si detinem rezerve de lignit care ne-ar asigura un consum pe o durata de peste 150 de ani.
Ei si, sunt nerentabile, ni se spune de catre cei ce nu au stiut sa le rentabilizeze.
Pretul carbunelui explodeaza pe bursele internationale, dar pe noi ne lasa rece acest lucru. Mai dramatica insa decat in cazul carbunelui este situatia metalelor feroase si neferoase, o alta resursa a Romaniei extrem de valoroasa.
Cererea mondiala de aur si cupru, spre exemplu, a facut ca pretul unciei sa treaca deja de pragul de 1.430 de dolari, in timp ce tona de cupru a trecut de pragul de 10.000 de dolari.
La asemenea preturi, numai rezervele de aur de la Rosia Montana, estimate la peste 300 de tone (peste 10 milioane de uncii), ar depasi valoarea de 14 miliarde de dolari.
La cupru, unde rezervele sunt secrete, daca luam in considerare doar varful de productie atins in 1989, respectiv 48.000 tone/an, am ajunge la o valoare de aproape 480 de milioane de euro anual.
Din diferite motive, niciuna din aceste rezerve nu este valorificata.
Conform celui mai recent Raport al Consiliului Mondial al Aurului, anul care a trecut a fost unul de exceptie pentru aur, nu numai din punctul de vedere al evolutiei preturilor, cat mai ales din punctul de vedere al cererii, care a crescut cu 9% in toate sectoarele, pana la nivelul de 3,812.2 de tone, in valoare de peste 150 de miliarde de dolari.
Cum intre cerere si oferta este o legatura directa, nu este deloc intamplator faptul ca fata de ultimele zile ale anului 2010 pretul aurului a crescut cu peste 20 de procente in prezent, iar cererea isi va urma si ea acelasi curs ascendent.
Pe acest fond extrem de favorabil pentru tarile producatoare de aur, Romania sta inca in expectativa. La cupru stam si mai prost.
In anul declansarii reformei in industria miniera din Romania (2003), pretul cuprului pe pietele internationale se situa in jurul a 1.500 dolari/tona.
Un an mai tarziu acesta a sarit la 1.717 dolari/tona, apoi la 3.676 dolari/tona, pentru ca in anul eliminarii subventiilor (2007) sa atinga 7.370 dolari/tona.
In prezent, pretul a trecut si de 10.000 de dolari/tona si va mai creste cu cel putin 1.000 de dolari pana la sfarsitul lui 2011, caci Europa se confrunta cu o cerere extrem de ridicata si cu o oferta din ce in ce mai scazuta.
Daca nici in aceste conditii nu e rentabil sa exploatam rezervele, atunci cand?
Pe de alta parte, nu numai ca nu valorificam resursele, dar ne-am si angajat in fata UE sa ecologizam toate exploatarile inchise, precum si iazurile de decantare.
Lucru normal de altfel, insa aceste operatiuni de ecologizare necesita investitii de la buget de aproape doua miliarde de euro, bani pe care Guvernul nu are de unde sa-i aloce insa.
Conform datelor facute publice de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale din Romania (ANRM), rezervele de resurse minerale neexploatate ale tarii se ridica la nivelul de 20 de miliarde de tone, aici fiind incluse atat minereurile feroase si neferoase, cat si sarea, nisipurile, pietrisurile sau rocile ornamentale.
Daca ar fi exploatate in conditii de eficienta si daca ar dispune de tehnologii avansate in domeniu, tara noastra ar putea produce anual in jur de 20 de milioane de tone de minereuri, ceea ce ar acoperi circa 15% din necesarul UE, care importa anual peste 200 de milioane de tone de minereuri metalice, efortul financiar depasind pragul de 12 miliarde de euro.
In aceste conditii, noi ne intoarcem la credinta noastra si acceptam litera si spiritul Evangheliei, fara ai intelege insa si talcul: "Fericiti cei saraci cu Duhul, ca a lor este imparatia cerurilor".
Ne place adesea sa credem ca suntem un popor crestin nu doar cu numele, ci si cu faptele si parca mai mult decat oricand asteptam salvarea doar de la Divinitate.
Uitam insa cu prea multa usurinta ca Dumnezeu ne-a inzestrat cu suficient de multe bogatii materiale, in asa fel incat recunostinta o puteam gasi aici cu mult inainte de a o lua din ceruri.
Din nefericire, bogatiile date nu ne-au fost de folos aproape niciodata in indelungata noastra istorie si nu pentru ca nu am fi incercat sa ne folosim de ele, cat mai ales pentru ca nu am stiut cum s-o facem.
Iata, intr-o lume in care supravietuirea devine o problema acuta, noi, romanii, traim intr-o necontenita stare de prostratie, alaturi de bogatiile ce inca ne-au mai ramas.
Nu mi-am propus in acest articol sa fac o analiza a spiritualitatii poporului roman, ci mai curand o succinta trecere in revista a bogatiilor ce ne-au mai ramas si pe care nu stim sa le valorificam in nici un fel, indiferent de amenintarile ce se aduna la orizont.
Pare tot mai evident ca marile provocari ale anilor ce vin tin de criza alimentara mondiala si de criza energetica.
Dezastru ce a lovit Japonia ne demonstreaza ca inteligenta fara resurse confera o stare relativa de siguranta, ce poate fi spulberata cand nici nu te astepti.
Plecand de aici putem insa afirma cu certitudine ca nici resursele fara inteligenta nu fac doi bani, dimpotriva, ele pot deveni o amenintare in momente de cumpana pentru umanitate.
Cum spuneam mai devreme, noi ne aflam in cea de-a doua ipostaza, ceea ce si explica scepticismul cu care abordam viitorul nostru si al generatiilor viitoare.
Sa luam pe rand cele doua amenintari globale despre care aminteam in randurile de mai sus.
Criza alimentara a devenit o certitudine. Explozia preturilor nu este altceva decat o anticipare a acesteia si in nici un caz o rezultanta a unei conjuratii a nu stiu carui grup de interese.
In alte articole ale mele am aratat si care sunt cauzele ce stau la baza declansarii crizei alimentare, motiv pentru care nu insist asupra acestui aspect.
Am spus insa, in acelasi timp, ca datorita potentialului agricol al Romaniei, cel putin teoretic, nu am avea de ce ne facem griji in privinta efectelor crizei.
Marturisesc ca m-am inselat asupra celui de-al doilea aspect, caci acest potential se erodeaza cu o viteza de neinchipuit, fara ca noua sa ne pese.
Criza nu ne mai bate la usa, ea a intrat in casa noastra, dar noi nu facem nimic. Intr-o relatie inversa, de la efect la cauza, sunt convins ca ne-am vinde pamanturile imediat ce am lua un pret bunicel de la oricare venit. In nici un caz insa, nu le-am lucra.
Cu asta inchei capitolul agricultura si trec la o alta bogatie de care ne-am batut si ne batem joc in continuare, in ciuda faptului ca stim ce se intampla in lume.
Dezastru nuclear din Japonia schimba optica in privinta resurselor energetice peste tot pe mapamond.
Carbunele, materia prima blamata pana de curand, a ajuns sa fie din nou vedeta pe plan mondial. Nu si la noi insa.
Ignorand cu desavarsire tot ce se intampla in lume, Romania merge inainte cu un program ambitios de inchidere a minelor de carbune, asa zis nerentabile si cu abandonarea unor cariere unde potentialul nu a fost exploatat nici macar la jumatate.
Detinem rezerve de huila ce ne-ar satisface consumul cel putin inca 60 de ani de acuma inainte si detinem rezerve de lignit care ne-ar asigura un consum pe o durata de peste 150 de ani.
Ei si, sunt nerentabile, ni se spune de catre cei ce nu au stiut sa le rentabilizeze.
Pretul carbunelui explodeaza pe bursele internationale, dar pe noi ne lasa rece acest lucru. Mai dramatica insa decat in cazul carbunelui este situatia metalelor feroase si neferoase, o alta resursa a Romaniei extrem de valoroasa.
Cererea mondiala de aur si cupru, spre exemplu, a facut ca pretul unciei sa treaca deja de pragul de 1.430 de dolari, in timp ce tona de cupru a trecut de pragul de 10.000 de dolari.
La asemenea preturi, numai rezervele de aur de la Rosia Montana, estimate la peste 300 de tone (peste 10 milioane de uncii), ar depasi valoarea de 14 miliarde de dolari.
La cupru, unde rezervele sunt secrete, daca luam in considerare doar varful de productie atins in 1989, respectiv 48.000 tone/an, am ajunge la o valoare de aproape 480 de milioane de euro anual.
Din diferite motive, niciuna din aceste rezerve nu este valorificata.
Conform celui mai recent Raport al Consiliului Mondial al Aurului, anul care a trecut a fost unul de exceptie pentru aur, nu numai din punctul de vedere al evolutiei preturilor, cat mai ales din punctul de vedere al cererii, care a crescut cu 9% in toate sectoarele, pana la nivelul de 3,812.2 de tone, in valoare de peste 150 de miliarde de dolari.
Cum intre cerere si oferta este o legatura directa, nu este deloc intamplator faptul ca fata de ultimele zile ale anului 2010 pretul aurului a crescut cu peste 20 de procente in prezent, iar cererea isi va urma si ea acelasi curs ascendent.
Pe acest fond extrem de favorabil pentru tarile producatoare de aur, Romania sta inca in expectativa. La cupru stam si mai prost.
In anul declansarii reformei in industria miniera din Romania (2003), pretul cuprului pe pietele internationale se situa in jurul a 1.500 dolari/tona.
Un an mai tarziu acesta a sarit la 1.717 dolari/tona, apoi la 3.676 dolari/tona, pentru ca in anul eliminarii subventiilor (2007) sa atinga 7.370 dolari/tona.
In prezent, pretul a trecut si de 10.000 de dolari/tona si va mai creste cu cel putin 1.000 de dolari pana la sfarsitul lui 2011, caci Europa se confrunta cu o cerere extrem de ridicata si cu o oferta din ce in ce mai scazuta.
Daca nici in aceste conditii nu e rentabil sa exploatam rezervele, atunci cand?
Pe de alta parte, nu numai ca nu valorificam resursele, dar ne-am si angajat in fata UE sa ecologizam toate exploatarile inchise, precum si iazurile de decantare.
Lucru normal de altfel, insa aceste operatiuni de ecologizare necesita investitii de la buget de aproape doua miliarde de euro, bani pe care Guvernul nu are de unde sa-i aloce insa.
Conform datelor facute publice de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale din Romania (ANRM), rezervele de resurse minerale neexploatate ale tarii se ridica la nivelul de 20 de miliarde de tone, aici fiind incluse atat minereurile feroase si neferoase, cat si sarea, nisipurile, pietrisurile sau rocile ornamentale.
Daca ar fi exploatate in conditii de eficienta si daca ar dispune de tehnologii avansate in domeniu, tara noastra ar putea produce anual in jur de 20 de milioane de tone de minereuri, ceea ce ar acoperi circa 15% din necesarul UE, care importa anual peste 200 de milioane de tone de minereuri metalice, efortul financiar depasind pragul de 12 miliarde de euro.
In aceste conditii, noi ne intoarcem la credinta noastra si acceptam litera si spiritul Evangheliei, fara ai intelege insa si talcul: "Fericiti cei saraci cu Duhul, ca a lor este imparatia cerurilor".
VINDEM BACILI SI GERMENI FECALI LA LITRU
Ştim că apa de la robinet este semipotabilă şi cine bea o face pe riscul său. Mai ştim şi că staţiile de epurare a apei din oraşe funcţionează doar pe hârtie, deci ne bazăm doar pe circuitul apei în mediul urban – ce tragem azi la toaletă vine mâine la robinet! Ferm convinşi că investim în propria sănătate, suntem obligaţi să cumpărăm zilnic tone apă îmbuteliată provenită din „izvoare naturale”. Mai nou, toate mass-media au anunţat ieri că, în urma unei analize de laborator făcute de Siguranţa Alimentelor, s-au descoperit bacili şi germeni fecali în apa plată comercializată în magazinele din Braşov. Din păcate, toată lumea a uitat să menţioneze marca! Ori jurnaliştii şi-au pierdut toţi gustul şi mirosul, ori Direcţia Sanitar Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov protejează interesele unor anumiţi producători de apă îmbuteliată!? Remintim autorităţilor că, înainte de retragerea produselor de pe piaţă şi amendarea producătorilor, au obligaţia legală să avertizeze consumatorii, imediat şi prin orice mijloace, asupra oricărui produs care ar putea pune în pericol sănătatea publică! Cei care ştiu şi tac, ar trebuie să-şi ascundă bine şpăgile şi să se obişnuiască cu clinchetul cătuşelor! În concluzie, cumpăraţi şi beţi în continuare apă plată cu „germeni fecali 100% naturali” şi ghiciţi marca de pe etichetă. Pe propria sănătate!
În fine, ziua 2 în Teheran, ziua în care e în plan să vizităm locurile cele mai interesante din capitala Iranului. Dacă te apuci să citeşti ghiduri sau posturi pe internet, toată lumea spune că nu e mare lucru prin Teheran, că poţi să renunţi la el şi să te duci direct spre adevăratele bijuterii ale ţării – Esfahan, Shiraz, Yazd, etc. Sincer, după ce am petrecut câteva zile prin Teheran, nu sunt chiar de acord – chiar şi Teheranul are lucruri de văzut, dar este de asemenea şi un barometru pentru o ţară destul de necunoscută.
Micul dejun este destul de ok la hotel. După baia de graffiti-uri anti-americane de ieri, spre surprinderea noastră, la micul dejun suntem serviţi cu o cafea Americafe! Dar dacă e bun, chiar şi Allah mai închide un ochi.
Cum bieţii bărbaţi sunt discriminaţi în transportul în comun din Teheran
Dacă ar trebui dat vreun premiu pentru o singură iniţiativă ecologistă la nivel global, atunci în mod cert inaugurarea metroului din Teheran ar trebui să-l primească fără prea multe comentarii. Sute de mii de maşini antice şi motorete poluatoare au început să fie folosite din ce în ce mai puţin în favoarea noului metrou, construit de chinezi şi care este destul de modern (mult peste cele din Bucureşti sau New York). Evident, nu se compară cu metrourile din Shanghai sau Beijing, dar, în fine, e super ok, civilizat, curat şi aerisit.
Bieţii bărbaţi sunt discriminaţi de asemenea în metrou. Femeile pot să stea în orice vagon vor (cu obligaţia să le oferim locul), în timp ce bărbaţii pot stea doar în vagoanele mixte. În vagoanele speciale pentru femei nu pot să intre decât reprezentanţele sexului frumos unde de asemenea pot face şi un pic de shopping de oje, farduri şi rujuri de la vânzătoarele ambulante... Vedea-v-ar ayatollahul să va vadă! Şi că vorbeam de discriminarea masculină, în Teheran şi în Esfahan, am văzut şi aşa numitele Lady Taxi -nu se opresc pe stradă, le poţi comanda doar prin telefon, unde îţi va răspunde o femeie-dispecer, iar taxiurile au şoferi exclusiv de sex feminin... Inutil să spun că pasagerii nu pot fi decât femei!
Palatul Golestan - reşedinţa dinastiei Qajar
Primul obiectiv turistic de vizitat este Palatul Golestan. Ultimele două dinastii iraniene au fost Qajar-ii şi Pahlavi. Qajarii au fost daţi jos de Reza Khan în 1925, un general cam lipsit de educaţie, dar extrem de curajos, inteligent şi destupat la cap. Dinastia Pahlavi nu a rezistat decât până în 1979, când cel de-al doilea şah din dinastia Pahlavi a fost înlăturat de la putere de valul Revoluţiei Islamice. Despre Pahlavi o să mai povestesc, dar să vă spun câteva cuvinte despre Qajari.
Qajarii au condus Persia între 1794 şi 1925. La origine, au fost un trib turkmen trăitor în extremităţile nordice ale Persiei, dar care au avansat în cadrul societăţii persane mai ales în poziţii militare. Dinastia a fost fondată de Mohammad Khan Qajar care a reuşit să cucerească întreaga Persie, inclusiv Nordul care fusese pierdut de precedentele dinastii. Dar ca în cazul a numeroase dinastii orientale şi nu numai, primii şahi au fost nişte organizatori foarte capabili şi inovatori care au adus tehnologie şi moravuri europene în străveche Persie... dar spre finalul secolului XIX, corupţia generalizată a dus la prăbuşirea ţării, ocuparea unei părţi de ruşi (Azerbaijanul şi părţi din Uzbekistan unde se află marile oraşe persane Samarkand şi Buhara), iar restul picând în sfera de influenţă britanică. Culmea penibilităţii s-a petrecut în primul război mondial, când o ţară imensă nu a fost capabilă să adune o armată cât de cât, fiind o jucărie în mâinile ruşilor şi britanicilor... Aşa, dinastia Qajară a ieşit de pe scena istoriei, lăsând loc unui soldat ambiţios şi motivat, fondatorul ultimei dinastii persane.
Dacă Pahlavii au preferat Nordul răcoros pentru reşedinţele lor, Qajar-ii au locuit în sud, la doi paşi de bazar, timp de secole sufletul economiei persane. Principalul lor palat, Palatul Golestan se află şi astăzi la doi paşi de imensul bazar şi nu foarte departe de metro. După ce am ieşit din metro, am întrebat pe cineva şi mi-a arătat imediat cum se ajunge la palat.
Deşi arhitectural diferit, am avut acelaşi sentiment ca şi în India. Ici şi colo, există aceste palate sau alte monumente, adevărate oaze de tranchilitate într-o luma nebună, nebună, nebună, unde maşinile şi motocicletele fac un zgomot greu de îndurat în primele zile până te acomodezi... Practic, ţi se pare un miracol ca după câţiva paşi să treci dintr-o lume haotică într-un paradis liniştit... Din păcate, în jurul Golestanului au răsărit numeroase blocuri urâte şi dacă îţi ridici ochii spre cer, pierzi sentimentul că te afli într-o altă perioadă a istoriei...
Persanii nu au excelat în clădiri prea înalte, poate şi pentru că se află într-o zonă seismică intensă. Golestanul nu e o excepţie. Palatul este destul de întins, dar nu are mai mult de 1 - 2 etaje. Pentru mine, acest palat a fost primul loc unde am luat contactul cu pasiunea decoratorilor persani pentru sticlă - camere întregi sunt tapetate cu sticlă din tavan până în podea, creând o ambianţă sclipitoare de neuitat, această imagine îmi va fi multiplicată şi amplificată în alte palate şi moschei, mult mai măreţe decât Golestanul, dar ştiţi, prima dată îţi rămâne în minte... Evident, ca în orice ţară unde apa este la loc de cinste, nu poţi să nu ai şi nişte bazine pline cu apă, mici fântâni arteziene, dar şi un ditamai tronul care te întâmpină de la intrare. Şi tot în Golestan, voi face cunostiinte şi cu faimoasele mozaice persane a căror vârf este atins de piaţă Imamului din Esfahan. Dar să nu anticipăm.
Tot aici a fost pentru prima oară când am fost asaltat de doritori de poze. Deşi era duminică, zi de lucru în Iran, locul era plin, mai ales cu grupuri de elevi. Din câte am înţeles, programa şcolară iraniană prevede obligativitatea vizitării monumentelor de referinţă pentru istoria Iranului, aşa ca peste tot, ne-am întâlnit cu grupuri masive de copii, dornice să se pozeze cu noi, puţinii turişti veniţi de "dincolo"... Cum apărea un grup, ne înconjurau imediat, şi vreun purtător de cuvânt mai curajos şi vorbitor de engleză ne chestionau de unde venim, dacă ne place Iranul şi cum e la noi în ţară. Iar fiecare cuvânt pe care îl rosteam era sorbit cu nesaţ de întreaga audienţă... De asemenea, imediat, îmi dădeam seama cine nu ştia engleză - se citea pe faţă lor supărarea că nu înţelege ce spunem din sursă directă, ci doar prin traducerea în farsi efectuată de copiii "deştepti"... Sunt convins că după întâlnirea cu noi, mulţi copii s-au apucat să înveţe engleză. Am avut parte de o atenţie similară şi prin alte locuri - gen India, Siria, poate şi Thailanda, dar nicăieri nu m-am simţit mai bine ca în Iran să vorbesc cu oamenii - păreau cu adevărat interesaţi şi nu mi s-au apărut nici un pic agasanţia... chiar dacă eram luaţi în primire de grup după grup. Poate şi pentru că nu erau doar întrebările standard "where from..." ci unele erau foarte specifice despre ţara şi civilizaţia noastră.
Muzeul Naţional al Bijuteriilor este incredibil!
Masa am luat-o într-un restaurant tradiţional de lângă bazar. Cum majoritatea restaurantelor sunt în nord, am trebuit să caut restaurantul cu harta de la Lonely Planet în mână, dar a meritat... A fost prima experienţă cu kebabul îngropat într-o mare de orez, cu sosurile persane, dar şi cu dezamăgirea ospătarilor de a nu găsi steagul României în colecţia lor de steaguri pentru a ne pune pe masă. De altfel, marea majoritate a restaurantelor mai bune aveau o colecţie impresionantă de steaguri care o foloseau când vreun străin le călca pragul, chiar şi cei mai răpănoşi backpackeri fiind trataţi ca o delegaţie oficială. Şi din când în când, au găsit şi steagul României, deşi au trebuit să-l împrumute de la vreun loc din cealaltă parte a oraşului!
Programul de după-amiază ne-a dus într-o lume strălucitoare, o lume a rafinamentului, dar şi al emfazei, la Muzeul Naţional al Bijuteriilor. Din păcate, nu vă pot oferi fotografii, pentru că fotografiatul era interzis, dar nu pot să spun decât că am făcut dublă fractură de mandibulă de cât am mers cu gura căscata în acest bunker din sediul Băncii Melli. Nu pot să vă spun decât că încă de la intrare, te întâmpină parcă în sictir celebrul Peacock Throne (un soi de pat încrustat cu nu mai puţin de 26.000 pietre preţioase!) care deschide o adevărată peşteră al lui Ali Baba - coroane, diamantul Darya-ye Nur (Marea de Lumină), "fratele" celebrului Koh-i-Nur, furat de englezi şi mândria coroanei reginei Regatului Unit. Pentru clarificare, nu vă zic decât că Darya-ye Nur este cel mai mare diamant netăiat din lume şi asta cred că spune totul. Dar în ciuda atâtor bogăţii, pentru mine, bijuteria care mi-a făcut mandibula să pâraie a fost incredibilul "Globe of Jewels" - un glob pământesc de 34 kg construit din 51.366 pietre preţioase care redau harta globului pământesc - mările sunt făcute din smaralde, iar pământul din rubine cu excepţia Iranului, Angliei şi Franţei care sunt făcute din diamante (pe atunci Anglia şi Franţa erau naţiuni prietenoase)!
Sincer, am ieşit ameţit, ca din nici un alt muzeu pe care l-am mai văzut, poate cu excepţia Armureriei din Moscova... A trebuit însă să-mi revin rapid. Imediat, la doi păşi am găsit strada cu schimbătorii de valuta... şi a trebuit să muncesc din greu pentru a număra cărămida de riali rezultată din schimbul a vreo 200 euro. Şi pentru ca să-mi revin complet din ameţeala determinată de aur, diamante, rubine, safire şi hârtii cu poza lui Khomeini pe ele, o să continuu istorisirea poveştilor persane de abia în episodul următor...
11 lucruri pe care nu le stiai despre Luna
Stiai ca Luna nu este rotunda sau ca aceasta s-a format in urma cu aproximativ 4,6 miliarde de ani? Va prezentam in continuare cateva lucruri uimitoare despre singurul satelit natural al Pamantului.
Luna s-a format in urma unei coliziuni cunoscute sub denumirea de “Impact Gigant” sau, cum ii spun oamenii de stiinta, “Big Whack”.
Cum s-a intamplat?
Un corp de marimea planetei Marte a lovit Pamantul acum 4,6 miliarde de ani, la scurt timp dupa aparitia Soarelui si a sistemului solar. In urma impactului s-a format un nor de material care a ajuns pe orbita din jurul Pamantului. Dupa ce s-a racit si s-a condensat , a format mai multe corpuri mici, solide, care mai apoi s-au unit, formand Luna
joi, 24 martie 2011
DIICOT a făcut descinderi în casele unor sibieni acuzaţi de fraudă informatică
* DIICOT–ul avea informaţii cu privire la grupuri care comit infracţiuni pe internet * Procurorii au făcut deschinderi în Sibiu, Vâlcea, olt şi Dolj * Prejudiciul cauzat de membrii celor două grupuri infracţionale organizate luate în vizor este de peste 300.000 de euro * Banii ajungeau la cei acuzaţi printr–o filieră din Italia *
S-au trezit cu DIICOT-ul la uşă. Două grupuri care lucrau din Sibiu, Vâlcea, Olt şi Dolj au fost destructurate. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au efectuat 42 de percheziţii domiciliare astăzi pe raza judeţelor Vâlcea, Olt, Dolj şi Sibiu, precum şi a municipiului Bucureşti pentru două cauze penale care au vizat destructurarea celor două grupuri infracţionale organizate specializate în criminalitatea informatică.
Fraudă pe net
Oamenii legii au dispus aducerea a 25 de învinuiţi la sediul Parchetului în vederea audierii lor şi a luării măsurilor legale ce se impun. Cei vizaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la sisteme informatice, deţinere fără drept a unei parole, cod de acces sau dată informatică, fraudă informatică, înşelăciune calificată în convenţii, spălare de bani şi constituire a unui grup infracţional organizat, fapte prevăzute şi pedepsite de legile române în vigoare.
Actele de urmărire penală efectuate în primul dosar au relevat faptul că, în perioada 2008 – 2009, împreună cu alte persoane, învinuiţii s-au constituit în două grupuri infracţionale organizate, unul coordonat de fraţii L.I.S. şi L.C.V., iar celălalt de către învinuitul D.M.M. Aceştia au elaborat şi au pus în practică un plan de înşelare a cetăţenilor străini ce apelau la site-urile electronice pentru achiziţionarea unor produse, plan constând în efectuarea de operaţiuni tip phishing, acces fără drept la sisteme informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, demararea procedurilor de licitaţie în numele utilizatorului legitim al contului sustras care avea o activitate pozitivă pe cont, determinarea victimelor să transfere banii în conturi bancare controlate de ei sau prin mandate poştale în Italia, iar în final operaţiuni de repatriere a banilor şi de împărţire a lor în funcţie de înţelegerea iniţială şi de rolul deţinut de fiecare dintre învinuiţi în structura grupării.
Tractorul pentru italieni, doar pe net
Potrivit DIICOT, elementele de specificitate care diferenţiază cele două grupuri infracţionale organizate constau în faptul că primul grup, respectiv cel coordonat de fraţii L.I.S. şi L.C.V., ce posta pe internet în principal licitaţii fictive având ca obiect vânzarea de telefoane, având avantajul cunoaşterii limbii italiene, îndruma victimele să transfere banii în Italia prin mandat poştal pe numele unei persoane cu identitate falsă, iar celălalt grup şi anume cel coordonat de învinuitul D.M.M. convingea părţile vătămate să transfere banii în conturi bancare deschise în ţară şi în străinătate pe numele unor complici, bani reprezentând avansul la preţul convenit pentru transferul proprietăţii asupra unui tractor, de regulă, marca FENDT 410 - Vario ale cărui caracteristici, parametri şi imagine erau reproduse tot de pe internet.
Fraudă cu cărţi de credit
Datele obţinute de la DIICOT, arată că în cea de-a doua cauză s-a reţinut că persoanele cercetate aveau ca modalitate de operare obţinerea, prin phishing, a datelor cărţilor de credit ale mai multor cetăţeni străini pe care le foloseau ulterior pentru a cumpăra/închiria domenii de internet, în vedrea lansării de pagini false de curierat bunuri. În prima fază, autorii intrau în contact pe internet cu potenţialii clienţi, cărora le ofereau spre vânzare diverse bunuri pe care nu le deţineau, îndrumându-i să le transfere contravaloarea acestora prin Western Union, Money Gram sau cont bancar. După ce plata era efectuată datele transferurilor erau transmise prin mesaje telefonice intermediarilor şi, mai departe, altor participanţi din străinătate, ce se ocupau cu retragerea banilor, folosindu-se de acte şi identităţi false. Retrimiterea în ţară a acestor sume se realiza cu ajutorul altor persoane, fiecare membru al reţelei având sarcini bine precise.
Prejudiciul cauzat de membrii celor două grupuri infracţionale organizate prin săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor este de peste 300.000 de euro.
Cauzele au fost instrumentate de procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea, împreună cu lucrătorii IGPR - SCCO Vâlcea şi SIPI Vâlcea, la acţiune participând şi lucrătorii BCCO Piteşti, BCCO Craiova, SCCO Olt, SCCO Sibiu şi BCCO Bucureşti, precum şi efective din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş” şi al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)