miercuri, 31 august 2011

De la scăldat a ajuns în spital

Un tânăr de 15 ani din Dârlos a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, cu un traumatism la coloana cervicală. Băiatul le-a povestit medicilor că a fost la scăldat cu mai mulţi prieteni şi a sărit în apă de pe un pod. Iniţial, tânărul nu a simţit nimic, însă când a ajuns acasă a resimţit dureri în zona gâtului. A fost transportat la Spitalul Municipal din Mediaş, iar de aici la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. „În cursul nopţii, la Unitatea Primiri Urgenţe a fost transferat de la Spitalul Municipal Mediaş un tânăr în vârstă de 15 ani din Dârlos, care a suferit un traumatism de coloană cervicală, după ce a sărit în apă de pe un pod, de la o înălţime de 2 metri. Pacientul a primit îngrijiri medicale şi mai rămâne internat pentru câteva zile în cadrul Secţiei Clinice Neurochirurgie pentru tratament şi supraveghere. În prezent, starea pacientului este bună”, spune Raluca Puşcă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu.

Comemorăm astăzi,14 ani de la moartea Dianei,Prinţesă de Wales.


Comemorăm astăzi,14 ani de la moartea Dianei,Prinţesă de Wales. Bill Clinton,depre Lady DI:"În 1987, când atât de mulţi încă mai credeau că SIDA se poate transmite prin atingere, Prinţesa Diana a şezut pe patul unui bolnav de SIDA şi l-a ţinut de mână. Ea a arătat lumii întregi că bolnavii de SIDA nu merită izolare, ci compasiune şi bunătate. Lucrul acesta a ajutat la schimbarea opiniei întregii lumi şi le-a adus speranţe bolnavilor de SIDA."
În imagine Prinţesa Diana,la deschiderea unui centru comunitar,Bristol,mai 1987

marți, 30 august 2011

O angajată a Muzeului Brukenthal s–a sinucis


O angajată din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal s-a sinucis ieri de dimineaţă. Se pare că femeia, în vârstă de 59 de ani, avea probleme financiare şi gestul ei ar fi fost din cauza lor. Sibianca s-a aruncat de la etajul 9 al blocului unde locuia, de pe Aleea Fraţii Buzeşti. Surse din Poliţie spun că tragedia a fost anunţată la 112 de familie. Din primele informaţii, se pare că nu sunt suspiciuni de omor. Tragedia pare să se fi întâmplat dis-de-dimineaţă, când femeia s-a aruncat în gol de la etajul 9 din interiorul scării, care face legătura cu cealaltă scară printr-o pasarelă.
Femeia lucra la biblioteca Muzeului şi mai avea doar câteva luni până la pensie.

Târgul Olarilor – a 45–a ediţie


el mai vechi eveniment cultural al Sibiului contem­poran îşi deschide, sâmbătă, porţile pentru a 45-a oară: Târgul Olarilor. După o tradiţie veche de decenii, meşteri din renumite centre de olărit ale României se întâlnesc la Sibiu, în prima sâmbătă şi în prima duminică din luna septembrie.
Managerul CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, Silvia Macrea, spune că la ediţia din acest an sunt aşteptaţi în jur de 150 de olari şi meşteri în ceramică figurativă, repre­zentanţi din 30 de judeţe. Vizitatorii pot observa evoluţia şi preocupările meşterilor olari şi ceramişti de la an la an, noutăţile şi caracteris­ticile celor mai reprezentative şcoli de olărit din România: Horezu, Corund, Braniştea, Obârşa, Marginea, etc.
Ca de obicei, în perimetrul târgului se va regăsi şi roata olarului, iar cinci meşteri vor face demonstraţii practice pentru vizitatori.
Târgul Olarilor se desfă­şoară în Piaţa Mare din Sibiu, în 3-4 septembrie 2011 şi este organizat de Consiliul Jude­ţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conserva­rea şi Pro­movarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu şi Com­plexul Naţional Muzeal ASTRA.

luni, 29 august 2011

Sibiul a respirat aer medieval


Atmosferă de zile mari a fost vineri seară în centrul Sibiului, unde prezentul şi trecutul şi-au dat mâna în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Medieval "Cetăţi Transilvane". Podul Minciunilor a fost punctul principal al manifestării care i-a adus în faţa numărului uriaş de sibieni, pe invitaţii din acest an ai festivalului, şi care au purces de aici, la drum, într-o paradă ce i-a plimbat prin inima Sibiului. Înveşmântaţi în straie vechi, participanţii la eveniment au creat o atmosferă de Ev Mediu în Piaţa Mică, Piaţa Mare, pe strada Gheorghe Lazăr, strada Cetăţii, Bulevardul Nicolae Bălcescu, pentru ca, apoi, alaiul însoţit de tobe şi fluiere, să se prezinte publicului, pe scena amplasată în Piaţa Mare.

"Clevetitorii", pe scena festivalului

Primii care le-au dat bineţe sibienilor şi turiştilor, în prima seară de festival, au fost clevetitorii de la Prima TV, care alături de bebeluşele lor, şi-au lăsat corniţele ce i-au consacrat, pentru straiele de cavaleri şi domniţe. Vedetele Cronicii Cârcotaşilor, Şerban Huidu, Dezbrăcatu’, Puştiu şi Mistreţu, Oana Ioniţă şi bebeluşele Ioana şi Cristina s-au aflat, deşi pentru scurt timp, în faţa publicului deschizând evenimentul care i-a avut drept gazde pe actorii Bogdan Sărătean şi Cendana Trifan. Aceştia i-au invitat pe scena festivalului, pe rând, pe toţi cei care timp de trei zile au făcut deliciul celor ce s-au aflat în centrul oraşului pentru a respira aer medieval.
Festivalul care a adus mai aproape de cetate simţirea shakesperiană, muzica medievală, teatrul lui Moliere, a fost totodată, un prilej pentru cumpărături şi pentru o întoarcere în timp, pentru că Piaţa Mare, locul care a trimis Sibiul în timp, s-a transformat pentru trei zile în iarmaroc, în spaţiu medieval, în sală deschisă de spectacole şi în punctul spre care au dus toate drumurile publicului.

Invitaţi din ţară şi străinătate

Drachenmond din Germania, Crispus - The Art of Fire din Sibiu, Nosa din Bistriţa, Ordinul Muşatinilor din Rădăuţi, Corvinia din Hunedoara, Ordinul Cavalerilor Artgotici din Sibiu, Breasla Magilor din Bucureşti, Compania Commedia din Târgu Mureş, Novosadski Karmeni Hor din Serbia, Nomen est Omen din Bucureşti, "Şcoala tinerilor scutieri şi a galeşelor domniţe", alături de cavalerul Hartmann din Germania, Cimpoierii din Transilvania veniţi din Hunedoara au fost cei care au susţinut, prin acţiunile şi spectacolele lor, aerul medieval al festivalului. Cu toate acestea, evenimentele menite a-i distra pe locuitorii cetăţii nu au fost singurele care i-au atras pe sibieni în Piaţa Mare, ci şi ţarcurile cu animale care au fost instalate în inima fostei Capitale Culturale Europene, taverna în care timp de trei zile s-au putut degusta bucate şi băuturi alese şi căruţele cu coviltir, şi toate celelalte podoabe care au menţinut bucuria participanţilor. Evenimentul care a mai cuprins conferinţele pe teme de medievistică susţinute de conf. prof. univ. dr. Zeno Pinter şi atelierele pentru copii mediate de artista sibiană Casandra Vidrighin, a atins punctul culminant ieri seară, cu concertul celor de la Corvus Corax din Germania, aflaţi pentru prima dată pe o scenă din România.
Festivalul Medieval "Cetăţi Transilvane" a fost organizat de Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Primăria şi Consiliul Local Sibiu şi de Artex Services International Bucureşti

duminică, 28 august 2011

PILOTII ORBI

Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.


Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nstru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.

Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.

Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]

Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia . Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!

Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându- le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.

Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.

Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc.Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei (la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.

Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.

Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si to mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã.
Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.

…Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându- se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.

Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã n- are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini – nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…

Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.

Julio Iglesias - Ni te tengo ni te olvido

Au furat şine de cale ferată

Valoarea celor trei cupoane era de circa 9.000 de lei n Suspecţii au fost surprinşi chiar când încercau să plece cu 30 de metri de cale ferată *

Trei sibieni sunt cercetaţi de poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Sibiu după ce au sustras mai multe cupoane de şină de cale fera­tă. Joi noaptea, după ora 3, Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Sibiu a fost sesizat cu privire la acest furt. Poliţiştii din Tălmaciu i-au surprins pe cei trei tineri în cursul nopţii, în flagrant, în timp ce sustrăgeau cupoane de şină de cale ferată dintr-un depozit la Staţiei CF Podu Olt. Cele două subunităţi de poliţie au colaborat pentru documentarea şi probarea activităţii infracţionale a grupului de tineri.

Şine pentru Tălmaciu-Avrig

Cei trei suspecţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani, s-au dus la depozit cu un tractor şi o autoutilitară. Ei au folosit tractorul pentru ridicarea şi transportarea cupoanelor de şină de la locul depozitării şi o autoutilitară cu care urmau să transporte bunurile furate, după secţio­narea cupoa­nelor de şină în cupoane mai mici.
Şina de cale ferată era nouă, fiind depozitată pe terasamentul de cale ferată cu destinaţia înlocuirii liniei curente din sectorul de cale ferată Tălmaciu - Avrig. Este vorba de trei cupoane în lungime de 30 de metri şi a fost recuperată `i restituită reprezentantului SNCF. Valoarea acesteia este de aproximativ 9.000 lei.
S-a dispus reţinerea celor trei tineri pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preven­tivă Sibiu, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig cu propunere de arestare preventivă. Cercetările în acest caz continuă.

joi, 25 august 2011

TRADIŢII: Cimitirul-orăşel, mândria rromilor din Bărbuleşti. Bulibaşa se odihneşte sub cinci turnuri!




În judeţul Ialomiţa, la câţiva kilometri de Urziceni, se ridică satul Bărbuleşti, devenit celebru după numele manelistului "Stephan von Bărbuleşti" , dar şi prin cimitirul-orăşel.
Cavourile de aici sunt nişte palate sau vile în minitură, în funcţie de cât de înstărită este familia defunctului. La prima vedere, acestea par nişte case de locuit, însă coroanele de flori şi lipsa ferestrelor îţi dau de gândit... Mai mult, acestea sunt mobilate pe interior şi chiar electrificate. Bulibaşa se odihneşte în cavoul cu cinci turnuri." ALTE AMANUNTE

marți, 23 august 2011

Bătrânica şi păpuşile

Un bărbat şi o femeie erau căsătoriţi de peste 60 de ani. Ei împărtăşeau totul şi discutau despre orice. Nu aveau secrete unul faţă de celălalt, cu excepţia unei cutii de pantofi pe care femeia o ţinea pe dulapul ei de haine, şi, despre care l-a atenţionat pe soţul ei să nu o deschidă sau să întrebe de ea vreodată.

În toţi acei ani, el nici nu s-a gândit la cutie, dar într-o zi, bătrînica se îmbolnăvi foarte tare şi doctorii ziceau că nu prea mai are şanse să se însănătoşească. Încercând să pună toate lucrurile în ordine, bătrânelul a luat cutia de pantofi de pe dulap şi a pus-o lângă patul soţiei sale.

Era şi ea de acord că era timpul să afle şi soţul ei ce era în acea cutie. Când a deschis-o, în cutie erau două păpuşi croşetate şi o grămadă de bani: în total vreo 25.000 de dolari. El a întrebat-o despre conţinutul acestei cutii.

Ea i-a spus: Când ne-am căsătorit, bunica mea mi-a spus că secretul unei căsătorii este să nu te cerţi niciodată. Spunea că întotdeauna când mă supăram pe tine, să tac din gură şi să croşetez o păpuşică…

Bătrânelul era atât de impresionat, încât abia îşi putea stăpâni lacrimile. Doar două păpuşi erau în cutie! Ea fusese supărată numai de două ori în toţi aceşti ani în care au trăit împreună. Nu mai putea de fericire!

Iubito, spuse el, înţeleg existenţa păpuşilor, dar toţi aceşti bani?
Oh, zise ea, aceştia sunt banii pe care i-am obţinut din vânzarea păpuşilor…

Şeful Direcţiei Rutiere din Poliţia Română, Lucian Diniţă, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că printre propunerile formulate de Poliţie legat de sc


Lucian Diniţă a spus că această propunere, precum şi cele anunţate săptămâna trecută de şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, urmează să fie promovate la nivel legislativ.

În legătură cu unele informaţii apărute în presă, potrivit cărora amenzile rutiere ar putea fi acordate în funcţie de venitul persoanei sancţionate, Diniţă a spus că acest lucru este "exclus".

De asemenea, Diniţă a spus că nu s-a pus niciodată problema ca Poliţia să aibă competenţe în confiscarea maşinilor în urma unor contravenţii şi că nici nu se va întâmpla acest lucru.

Şeful Direcţiei Rutiere a precizat că deocamdată acestea sunt doar propuneri, care sunt analizate la nivelul Poliţiei.

Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a declarat, vineri seară, la Realitatea TV, că legislaţia rutieră va suferi o serie de schimbări, respectiv amenzile pentru cetăţeni vor deveni mai usturătoare, însă se va elimina sistemul "inutil" cu puncte, iar permisele nu vor mai putea fi ridicate atât de uşor.

Liviu Popa a spus că penalizarea cu puncte nu este un sistem eficient, pentru că nu a produs niciun efect dorit.

El a spus că vrea amenzi mult mai usturătoare pentru şoferii ce comit nereguli la regimul vitezei, arătând că "dacă o persoană îşi permite să cumpere un bolid, poate să-şi ia şi o amendă de 2.000 de euro".

Pe de altă parte, Popa a spus că permisele de conducere nu vor mai putea fi suspendate sau ridicate atât de uşor, arătând că pentru depăşirea liniei continue, de exemplu, nu trebuie să fie necesară o astfel de măsură.

Totodată, Popa a spus că vrea să introducă legea răspunderii obiective, după modelul Ungariei, care la un an după adoptarea actului normativ şi-a redus numărul accidentelor la nivelul anului 1964. Această lege prevede ca tot ce înseamnă răspundere contravenţională să cadă pe proprietarul maşinii cu care s-a comis neregula, indiferent de cine o conduce. De asemenea, procesul verbal prin care se constată amenda este executoriu, neputând fi contestat.

sâmbătă, 20 august 2011

Cancerul de colon


Cancerul de colon este o afectiune tumorala a colonului (intestinului gros). Cancerul rectal afecteaza ultimii centimetri ai colonului, astfel incat impreuna cele doua afectiuni poarta denumirea de cancere colorectale. Majoritatea cancerelor de colon debuteaza ca si proliferari benigne de celule, sub forma polipilor colonici. In timp, unii dintre acesti polipi se pot transforma malign in cancer de colon.

Polipii pot fi de dimensiuni mici si de cele mai multe ori sunt asimptomatici. Din acest motiv, medicii recomanda efectuarea de teste de tip screening, care pot depista acesti polipi inainte ca acestia sa degenereze malign.
Cuprins articol

1. Definitie
2. Simptome
3. Cand este necesar sa mergi la medic
4. Cauze
5. Factori de risc
6. Pregatirea consultatiei medicale
7. Explorari paraclinice
8. Tratament
9. Tratamente naturiste
10. Prevenire

Simptome
Sus

Semnele si simptomele cancerului de colon sunt:
- Modificarile tranzitului intestinal, incluzand aici diareea sau constipatia, precum si modificarea consistentei scaunului pe o perioada mai mare de timp;
- Sangerarea rectala sau prezenta de sange in scaun;
- Disconfortul abdominal persistent – crampe, balonari sau durere;
- Senzatia de evacuare incompleta a continutului intestinal dupa defecatie;
- Slabiciunea musculara si fatigabilitatea;
- Scaderea ponderala marcata fara o cauza aparenta.
Multi dintre pacientii cu cancer de colon nu prezinta simptome in stadiile incipiente ale bolii. Cand acestea apar, depind foarte mult de marimea tumorii si localizarea sa la nivelul intestinului gros.
Cand este necesar sa mergi la medic
Sus

Este indicat sa mergi la medic atunci cand observi oricare dintre simptomele cancerului de colon, cum ar fi prezenta de sange in scaun sau modificarile tranzitului intestinal. Intrebati-va medicul in legatura cu oportunitatea efectuarii unor teste de tip screening pentru depistarea cancerului de colon.

Ghidurile recomanda ca acest screening sa se initieze la varsta de 50 de ani. Medicul poate recomanda o frecventa mai mare sau mai redusa a repetarii testelor screening, in functie de prezenta sau absenta unor factori de risc suplimentari; un astfel de factor este prezenta unui istoric familial de cancer de colon.
Cauze
Sus

Nu este clar ce anume cauzeaza cancerul de colon. Cancerul apare atunci cand celulele din structura colonului se modifica. Celulele normale cresc si se divid intr-o maniera ordonata, asigurand o functie normala. Uneori insa, aceasta crestere scapa de sub control, astfel incat celulele se divid exagerat, intr-un mod continuu. Dupa o perioada de latenta, astfel de agregate celulare aflate in continua crestere vor alcatui tumorile, care pot afecta portiuni de dimensiuni diferite ale mucoasei colonului sau rectului.

1. Modificarile precanceroase de la nivelul colonului
Cancerul de colon debuteaza deseori sub forma unor aglomerari de celule precanceroase, numite polipi. Acestia sunt situati la nivelul mucoasei ce captuseste intestinul gros si au o forma asemanatoare celei a unei ciuperci. Rareori, modificarile precanceroase pot fi plate sau subdenivelate in grosmiea intestinului, caz in care poarta denumirea de „leziuni nonpolipoide”. Acestea sunt mai dificil de detectat. Indepartarea polipilor si a leziunilor non-polipoidale poate preveni dezvoltarea cancerului de colon.

2. Mutatiile genetice mostenite care cresc riscul de a face cancer de colon
Mutatiile genetice care cresc riscul de a dezvolta cancer de colon se mostenesc, dar acest lucru se intampla doar in putine cazuri. Mutatiile genetice transmisibile nu inseamna ca o persoana va dezvolta inevitabil cancer de colon, ci doar ca riscul este mai ridicat.

3. Polipoza adenomatoasa familiala
Este o afectiune rara care determina aparitia de mii de polipi pe mucoasa intestinului gros si a rectului. Persoanele cu polipoza adenomatoasa familiala au un risc crescut de a dezvolta cancer de colon inaintea varstei de 40 de ani.

4. Cancerul colorectal nonpolipozic ereditar
Numit si sindromul Lynch, creste considerabil riscul de cancer colonic inaintea varstei de 50 de ani. Atat polipoza adenomatoasa familiala cat si cancerul colorectal nonpolipozic ereditar pot fi detectate prin testare genetica. Daca exista cazuri de cancer de colon in familie este indicat sa cereti medicului sa efectuati aceste teste.
Factori de risc
Sus

Factorii care predispun la aparitia cancerului de colon:
- Varsta inaintata. 90% dintre persoanele diagnosticate cu cancer de colon au peste 50 de ani. Cancerul de colon poate aparea si la tineri, dar aceste cazuri sunt rare;
- Rasa neagra. Afro-americanii au un risc mai ridicat de a dezvolta cancer de colon decat celelalte persoane;
- Istoricul personal de cancer colorectal sau polipoza colonica. Persoanele care au avut un cancer de colon sau polipi colonici au un risc mai ridicat de a dezvolta afectiunea;
- Afectiunile intestinale inflamatorii. Boala Crohn si rectocolita ulcero-hemoragica favorizeaza dezvoltarea cancerului intestinului gros;
- Sindroamele genetice precanceroase. Astfel de afectiuni sunt polipoza familiala si sindromul Lynch (cancerul colonic ereditar nonpolipozic);
- Istoricul familial de cancer colorectal sau polipoza colonica. Existenta unei rude care a suferit de un cancer augmenteaza riscul de aparitie a cancerului colorectal. Cu cat mai multe rude sunt afectate cu atat riscul este mai mare. Agregarea familiala a cazurilor poate fi si rezultatul expunerii la diversi carcinogeni din mediu sau urmarea adoptarii unui stil de viata nesanatos sau a anumitor obiceiuri alimentare;
- Dieta saraca in fibre si bogata in grasimi. Cancerul de colon si cancerul rectal pot fi asociate cu dieta saraca in fibre si bogata in grasimi si calorii. Consumul de carne rosie si carne procesata predispun la aparitia cancerului colonic;
- Sedentarismul. Stilul de viata lipsit de activitate fizica poate favoriza aparitia cancerului de colon, in timp ce exercitiul fizic regulat are efecte inverse;
- Diabetul. Persoanele care sufera de diabet insulino-rezistent pot avea un risc mai mare de a dezvolta cancer de colon;
- Obezitatea. Persoanele obeze pot avea un risc crescut de cancer de colon si de mortalitate prin cancer colonic, comparativ cu persoanele normoponderale;
- Fumatul. Fumatul creste riscul de cancer de rect si colon;
- Alcoolul etilic. Consumul regulat de alcool predispune la cancer colorectal;
- Radioterapia. Radioterapia directionata spre cavitatea abdominala pentru tratarea altor fome de cancer poate creste riscul de aparitie al cancerului de colon.
Pregatirea consultatiei medicale
Sus

Daca medicul suspecteaza ca ati putea avea cancer de colon va poate trimite catre specialistii in domeniu; veti consulta mai multi medici, acestia fiind:
- Medicul gastroenterolog;
- Medicul oncolog;
- Medicul chirurg;
- Medicul radiolog;

Intrucat consultul medical are o durata limitata este bine sa va pregatiti pentru consult.

Ce puteti face:
- In momentul in care faceti progamarea este bine sa intrebati daca este necesar sa nu mancati inaintea consultului; de exemplu, daca urmeaza sa vi se efectueze o investigatie poate fi necesar sa nu mancati in ultimele 12 ore ce preced consultul;
- Scrieti pe o lista toate simptomele, incluzandu-le chiar si pe cele care nu par a fi legate de problema pentru care solicitati consultul;
- Treceti pe lista si informatiile personale relevante, cum ar fi istoricul familial de afectiuni digestive;
- Treceti pe o lista toate medicamentele pe care le luati, inclusiv suplimentele alimentare, daca este cazul;
- Mergeti insotit de catre un membru al familiei, daca se poate, intrucat de multe ori este dificil sa asimilati toata informatia pe care medicul v-o ofera in cadrul unei consultatii. Cel care va insoteste poate de asemenea sa va atraga atentia daca ati uitat sa relatati aspecte relevante pentru afectiunea de care suferiti;
- Treceti pe o lista toate intrebarile pe care ati dori sa le puneti medicului.

Durata consultatiei este limitata, astfel incat pregatirea acestei liste de intrebari va poate ajuta sa optimizati timpul petrecut in cabinetul medicului.

Este indicat sa treceti intrebarile in ordinea descrescatoare a prioritatilor; iata cateva intrebari importante in cazul cancerului de colon:
- Unde este situat cancerul cu exactitate?
- Care este stadiul in care se afla?
- Cum ar putea fi interpretat raportul anatomopatologic?
- Se poate obtine o copie a acestui rezultat?
- S-a intins si in alte regiuni din organism?
- Sunt necesare investigatii suplimentare?
- Care este cel mai bun tratament?
- Exista un tratament curativ, care sa vindece afectiunea?
- Care sunt potentialele reactii adverse?
- Care sunt sansele de vindecare? Cu cat cresc sansele de vindecare in urma tratamentului?
- Cum va afecta tratamentul viata de zi cu zi?
- Exista un anumit tratament care s-ar potrivi mai bine in acest caz?
- Ce ati recomanda unui prieten sau unui membru al familiei daca ar fi in aceasta situatie?
- Cat timp se poate astepta inainte de alegere unei alternative terapeutice?
- Se poate cere o a doua opinie?
- Se poate cere un alt consult medical specializat? Interesati-va cat ar costa si daca asigurarea medicala acopera acest consult.
- Exista brosuri sau alte materiale tiparite care ar ajuta la documentare? Ce site-uri pot fi accesate pentru a obtine informatii si suport?
In afara acestor intrebari pregatite din timp, nu trebuie sa ezitati daca simtiti nevoia sa puneti orice intrebare legata de eventualele neclaritati care pot aparea in timpul consultului medical.
Explorari paraclinice
Sus

Diagnosticarea cancerului de colon
Daca semnele si simptomele indica un posibil cancer de colon, medicul poate cere urmatoarele analize:

1. Testarea sangelui. Nu exista analize ale sangelui care sa stabileasca un diagnostic, acestea pot avea insa un important rol orientativ;

2. Colonoscopia.Colonoscopul este un instrument tubular flexibil care are atasata in varf o camera video supraspecializata, pentru a monitoriza aspectul mucoasei digestive. Daca medicul observa in timpul efectuarii colonoscopiei eventuale anomalii, prin introducerea in colonoscop a unor instrumente asemanatoare celor chirurgicale se poate preleva o proba de tesut (biopsie) de la nivelul intestinal dorit;
3. Utilizarea razelor X pentru a realiza o imagine a colonului. Necesita utilizarea de substante de contact precum sulfatul de bariu. Se poate vizualiza conturul intestinului. Prin insuflarea ulterioara de aer se poate vizualiza conturul mucoasei colorectale, investigatie ce poarta denumirea de „proba cu dublu contrast”. Bariul ramane atasat un timp de mucoasa ce captuseste intestinul, creand astfel o imagine de rezolutie buna a interiorului tubului digestiv;

4. Utilizarea tomografiei computerizate (CT). Colonoscopia virtuala combina imaginile de tomografie computerizata pentru a crea o imagine detaliata a colonului. Se recomanda in cazurile in care colonoscopia nu poate fi efectuata.

Stadializarea cancerului de colon
Dupa formularea diagnosticului de cancer colo-rectal, medicul poate recomanda o serie de teste care sa stabileasca stadiu in care se afla afectiunea. Stadializarea ajuta in alegerea celor mai potrivite metode terapeutice si poate include manevre imagistice neinvazive(cum ar fi computer tomografia, CT), dar uneori poate insemna si apelarea la metode diagnostice invazive.

Stadiile cancerului de colon:
- Stadiul 0. Cancerul este in cel mai precoce stadiu de dezvoltare, nu a depasit mucoasa colonului sau a rectului. Acest stadiu se mai numeste si stadiul de carcinom in situ.
- Stadiul I. Cancerul a depasit mucoasa dar nu a penetrat peretele colonului sau al rectului.
- Stadiu II. Cancerul a penetrat peretele intestinal dar nu a atins ganglionii limfatici de vecinatate.
- Stadiul III. Tumora a invadat ganglionii limfatici de vecinatate dar nu a afectat alte organe sau sisteme.
- Stadiul IV. Tumora a atins alte organe sau sisteme, cum ar fi plamanii sau ficatul.
- Cancerul recurent. Acest stadiu denumeste reaparitia tumorii dupa efectuarea tratamentului. Poate aparea la nivelul colonului, al rectului sau al altui organ.
Tratament


Tipul de tratament depinde in principal de stadiul afectiunii. Cele mai importante metode terapeutice sunt: inverventia chirurgicala, chimioterapia si radioterapia.

Tratamentul chirurgical in stadiile initiale ale cancerului de colon
In cazul cancerelor mici la nivelul unui polip sau a celor in stadii initiale eliminarea se poate face cu ajutorul colonoscopului. Daca anatomopatologul stabileste ca tumora din polip nu a invadat si baza acestuia, atunci exista o mare sansa ca intreg cancerul sa fi fost in totalitate eliminat. Alti polipi mai mari pot fi eliminati prin interventie chirurgicala laparoscopica, operatie ce se realizeaza prin doar cateva mici incizii la nivelul cavitatii abdominale, incizii prin care sunt introduse camera video si intrumentele neceare interventiei. Imaginile sunt proiectate pe un monitor. Se pot preleva si biopsii ganglionare din jurul zonei afectate.

Tratamentul chirurgical in cancerul de colon invaziv
Daca tumora a crescut prin peretele colonic chirurgul poate recomanda colectomia, pentru a indeparta portiunea afectata in totalitate, pana in tesutul sanatos. Se ridica si ganglionii limfatici din vecinatate, pentru a fi analizati ulterior.

Chirurgul poate reuni cele doua portiuni restante; cand insa acest lucru nu este posibil, se poate efectua o colostomie temporara (anus contra naturii). Se efectueaza o incizie pentru a crea un orificiu in peretele abdominal prin care se aduce la piele o portiune terminala a colonului, pentru a putea realiza evacuarea continutului digestiv intr-o punga speciala pe parcursul urmatoarelor zile; ziele de dupa operatie sunt cruciale pentru vindecare. Ulterior continuitatea anatomica a colonului se reface, alteori insa colostomia poate fi permanenta.

Tratamentul chirurgical in cancerul de colon aflat in stadii avansate
Daca tumora se afla intr-un stadiu avansat si/sau starea generala este alterata se poate inverveni chirurgical cu viza paliativa, pentru a decomprima colonul si pentru a ameliora simptomatologia.

Daca exista metastaze doar la nivelul ficatului, in numar redus, chirurgul poate efectua si interventia necesara eliminarii acestora din ficat. Ulterior se intervine si prin chimioterapie; in multe cazuri aceasta poate fi utilizata si inaintea interventiei. Aceasta asociere de mijloace terapeutice are drept scop cresterea sanselor de supravietuire.

Chimioterapia
Chimioterapia utilizeaza anumite medicamente pentru a distruge celulele canceroase; poate fi administrata pentru a distruge celulele ramase in urma interventiei chirurgicale, pentru a controla cresterea tumorala sau pentru a minimiza simptomele cancerului. Medicul mai poate recomanda chimioterapia in cazul in care cancerul s-a raspandit in afara peretelui intestinului gros sau la ganglionii limfatici. La persoanele cu cancer rectal chimioterapia se asociaza cu radioterapia.

Radioterapia
Radioterapia utilizeaza energie din surse de raze X pentru a distruge celulele canceroase care raman in urma chirurgiei sau pentru a ameliora manifestarile cancerului colo-rectal.
Radioterapia este rareori utilizata in stadiile initiale; ea se foloseste in stadiile in care cancerul colorectal a strapuns tubul digestiv si a atins ganglionii limfatici. Radioterapia poate fi folosita dupa interventia chirurgicala si pentru a reduce riscul de reaparitie a cancerului in aria care a fost interesata initial.

Terapia biologica tintita
Exisa medicamente care actioneza pe anumite defecte ale celulelor canceroase distrugandu-le; se adreseaza celor cu boala avansata, si pot fi administrate impreuna cu chimioterapia sau singure. Astfel de medicamente sunt: bevacizumab (Avastin), cetuximab (Erbitux) si panitumumab (Vectibix).

Exista persoane care sunt ajutate de aceste medicamente noi, in timp ce in alte cazuri nu se obtin rezultatele scontate. Se incearca acum sa se stabileasca profilul bolnavului, la care unul sau altul dintre aceste medicamente ar putea avea cele mai bune rezultate. Pana atunci medicii cantaresc cu atentie raportul risc/beneficiu si nu in ultimul rand si pe cel cost/beneficiu, intrucat terapia biologica este extrem de costisitoare.


Tratamente naturiste
Sus

Nu s-au descoperit tratamente alternative sau complementare capabile sa vindece cancerul de colon.
Tratamentele alternative pot ajuta in lupta psihologica impotriva bolii; toate persoanele care sufera de cancer trec prin momente grele. Simptomele suferintei sunt tristetea, furia, dificultatile de concentrare, insomnia si scaderea poftei de mancare. Terapiile alternative ajuta la redirectionarea gandurilor, ceea ce poate aduce, cel putin temporar, o oarecare alinare a suferintei.

Terapiile alternative care pot fi de ajutor in acest sens sunt:
- Terapia prin arta;
- Terapia prin dans si miscare;
- Meditatia;
- Meloterapia (terapia prin muzica);
- Exercitiile de relaxare.
Medicul va poate trimite catre specialisti care pot sa va initieze in aceste terapii alternative. Daca simtiti ca este cazul puteti cere medicului dumneavoastra sfatul in legatura cu aceste metode terapeutice mai putin conventionale.
Prevenire
Sus

Screeningul anual
Screeningul ar trebui efectuat la toate persoanele de peste 50 de ani care au risc crescut de a face cancer de colon. Exista mai multe metode actualmente, fiecare avand propriile ei avantaje si neajunsuri in acelasi timp. Impreuna cu medicul dumneavoastra puteti alege metoda care este cea mai potrivita in cazul dumneavoastra.

Metodele recomandate de majoritatea ghidurilor in acest moment sunt:
1. Testarea anuala a prezentei de sange in scaun (cautarea sangerarilor digestive oculte);
2. Sigmoidoscopie la fiecare cinci ani;
3. Radiografie cu bariu la fiecare cinci ani;
4. Colonoscopie la fiecare zece ani;
5. Testarea ADN-ului din materiile fecale - un nou test screening care nu este insa aprobat pentru utilizare; cercetarile pentru stabilirea utilitatii si acuratetii testului sunt in curs.

Efectuarea testelor de tip screening cu o frecventa mai ridicata poate fi necesara in cazul persoanelor cu risc pentru cancerul de colon. Raportul risc/beneficiu se stabileste de comun acord cu medicul curant. In tarile cu un puternic sistem al asigurarilor de sanatate valoarea politei de asigurare permite un anumit numar si o anumita frecventa maxima a testelor de tip screening.

Schimbati-va modul de viata pentru a reduce riscul de cancer de colon
Puteti reduce considerabil riscul de aparitie a cancerului de colon facand mici schimbari in stilul de viata. Iata care sunt aceste schimbari:
- Consumati din abundenta fructe, legume si cereale. Acestea contin fibre, minerale, vitamine si antioxidanti care pot juca un rol important in prevenirea cancerului. Alegeti-va o gama cat mai larga de fructe si legume pe care sa le aveti la dispozitie astfel incat sa acoperiti necesarul pentru cat mai multe vitamine si minerale;
- Consumati alcool doar in cantitati mici sau chiar deloc. Daca totusi alegeti sa consumati bauturi alcoolice, limitati consumul la o singura bautura pentru femei sau maximum doua in cazul barbatilor;
- Renuntati la fumat. Cereti sfatul medicului privitor la variatele metode de a va lasa de fumat;
- Efectuati exercitii fizice in mod regulat. Incercati sa faceti cel putin 30 de minute de sport in fiecare zi. Daca pana in momentul de fata ati fost o persoana inactiva incepeti incet si crestei gradual pana la 30 de minute. De asemenea puteti cere sfatul medicului referitor la un anumit program de exercitii fizice moderate;
- Incercati sa mentineti greutatea corporala. Daca aveti o greutate normala puteti combina exercitiile fizice cu o dieta echilibrata. Daca este necesar sa scadeti in greutate, cereti sfatul medicului privitor la cele mai eficiente metode prin care va puteti atinge scopul. Incercati sa slabiti incet, crescand lent cantitatea de efort fizic depus si reducand tot lent si numarul de calorii ingerate zilnic.

Prevenirea cancerului de colon la persoanele aflate in grupele de risc
Anumite medote terapeutice, incluzand aici si chirugia, au fost legate de scaderea riscului de aparitie a cancerului colorectal. Totusi nu exista inca cercetari care sa ofere ca sigure anumite medicamente pentru persoanele care au un risc crescut de a dezvolta cancer de colon.

1. Aspirina
Exista dovezi conform carora consumul regulat de aspirina reduce riscul de cancer colorectal. Din pacate insa doza recomandata de aspirina este mare, si aceasta profilaxie ar duce in timp la sangerari digestive si la alte complicatii severe, motiv pentru care nu este utilizata de rutina.

2. Antiinflamatoarele non-steroidiene
Aceasta clasa de medicamente ce atenueaza durerea include ibuprofenul si naproxenul, medicamente care par a juca un rol in prevenirea cancerului colorectal; din pacate insa, administrarea acestor medicamente pe termen lung poate conduce la sangerari gastrointestinale si ulceratii ale mucoasei digestive.

3. Celecoxib (Celebrex)
Colecoxib-ul si alte medicamente cunoscute ca si inhibitori ai ciclooxigenazei 2 (COX-2) actioneaza ca si antiinflamatoare non-steroidiene in scaderea durerii dar si in scaderea riscului transformarii maligne in cazul polipilor precancerosi. Exista insa riscuri importante asociate cu consumul de inhibitori ai ciclooxigenazei 2, inclusiv infarctul miocardic. Din aceasta cauza inhibitorii ciclooxigenazei 2 au fost retrasi de pe piata in urma cu cativa ani.

4. Interventia chirurgicala in scop preventiv
In anumite cazuri cum ar fi sindromul familial al polipilor adenomatosi sau in colita ulcerativa - medicul poate recomanda inlaturarea intregului colon afectat de aceste maladii precanceroase, pentru a preveni aparitia cancerului in viitor.

Extratereştrii ar putea distruge omenirea pentru a proteja alte civilizaţii


n raport elaborat de un grup de cercetători afiliaţi agenţiei americane NASA susţine că în cazul în care există extratereştri, aceştia ar putea decide exterminarea rasei umane, ca urmare a pericolului pe care aceasta îl reprezintă pentru alte civilizaţii.

Cercetătorii afirmă că în cazul în care nu vom reduce nivelul gazelor cu efect de seră este posibil să fim martorii unui atac din partea extratereştrilor. Aceştia susţin că în cazul în care fiinţele extraterestre ne monitorizează şi consideră schimbările ce au loc în atmosfera Pământului drept simptomele unei civilizaţii a cărei dezvoltare a scăpat de sub control, aceştia ar putea lua măsuri drastice în ceea ce ne priveşte, pentru ca omenirea să nu devină o ameninţare mai mare.

Acest scenariu speculativ vine din partea unor oameni de ştiinţă, afiliaţi NASA, cercetători în cadrul Universităţii de Stat din Pennsylvania, SUA. Ei sunt de părere că, la un moment dat, oamenii ar putea intra în contact cu o civilizaţie extraterestră. Shawn Domagal-Goldman, cercetător în cadrul Diviziei de Ştiinţă a NASA, a creat alături de colegii săi o listă cu posibilele cauze care pot duce la o întâlnire de gradul zero.

Teoria cercetătorilor de la NASA a apărut în cadrul raportului "Oare contactul cu extratereştrii va fi benefic sau va răni umanitatea?". În acest raport, aceştia împart posibilităţile de contact cu extratereştri în trei mari categorii: benefice, neutre şi nocive.

Întâlnirile benefice ar putea consta în simpla detectare a unei inteligenţe extratereste, prin interceptarea unor transmisii străine cu scopul de a contacta organisme de cooperare care să ne ajute să ne ajute să rezolvăm problemele globale precum foamea, sărăcia şi bolile.

Un alt rezultat benefic pe care cercetătorii îl consideră prosibil prevede umanitatea triumfând în urma unui atac extraterestru, sau chiar salvarea noastră de către o altă specie extrapământeană. "În aceste scenarii, umanitatea ar beneficia nu doar de pe urma victoriei morale, ci ar putea profita şi de oportunitatea de a studia tehnologiile extraterestre", a declarat autorul raportului.

Un alt tip de apropiere cu extratereştrii ar putea lăsa umanitatea ca până acum. Este posibil ca aceştia să fie mult prea diferiţi faţă de noi, iar comunicarea cu ei să nu ajute cu nimic. Ar putea să ne invite să ne alăturăm "Clubului Galactic", iar cerinţele de intrare să fie mult prea birocratice pentru ca omenirea să fie de acord să-şi bată capul cu ele.

Cel mai nefavorabil scenariu ar fi acela în care întâlnirea cu extratereştrii va fi nocivă. În timp ce aceştia ar veni să se hrănească, ar putea ataca, iar oamenii vor suferi atât psihic, cât şi fizic din cauza bolilor pe care extratereştrii le poartă.

Pentru a menţine şansele de supravieţuire ale umanităţii, cercetătorii îndeamnă la prudenţă când vine vorba de transmiterea unor mesaje în spaţiu, iar în mod particular ne avertizează să nu mai transmitem informaţii cu privire la structura noastră biologică.

De asemenea, autorii avertizează că extratereştrii ar putea fi prudenţi atunci când vine vorba de o civilizaţie care se extinde rapid, sau ar putea fi predispuşi să distrugă alte forme de viaţă odată ce vor creşte, aşa cum am făcut şi noi cu alte specii de pe Terra. În cel mai negru scenariu, extratereştrii ar putea decide să distrugă specia noastră pentru a proteja altele. "Compoziţia atmosferică a Pământului poate fi detectată de pe alte planete, iar dacă civilizaţiile extraterestre vor ajunge la concluzia că reprezentăm un pericol prin comportamentul nostru distructiv, ar putea decide să ne distrugă", susţin cercetătorii.

Chiar dacă nu vom contacta în cele din urmă vreo civilizaţie extraterestră, oamenii de ştiinţă susţin că acest raport este util, pentru că luând în calcul potenţialele scenarii, omenirea îşi poate planifica mai bine viitorul, evitând colapsul planetar şi luând măsurile necesare pentru perpetuarea speciei pe termen lung.

vineri, 19 august 2011

Campania trender - Gliss Ultimate Repair


Astazi am primit pentru testare niste produse minunate din gama Gliss Ultimate Repair.In colet au fost: un sampon 250ml ,un balsam 200ml si o masca de par 300 ml.Gliss Ultimate Repair reprezintă inovaţia anului în repararea părului, lansată de Schwarzkopf. Noua gamă de îngrijire de la Gliss beneficiază de o tehnologie inovatoare de reparare a părului, cu un Complex de Cheratină Lichidă de 3 ori mai concentrat, reparând chiar şi părul foarte deteriorat. Formula inovatoare acţionează atât din interiorul firului de păr, cât şi la suprafaţa acestuia, asigurând mai puţine fire rupte şi mai multă rezistenţă şi strălucire a părului. Noua gamă este compusă din şampon, balsam şi mască-trament. Le am incercat sint foarte bune nu m ai am parul deteriorat si nu m ai imi cade