luni, 20 iunie 2011

A dat examen separat

Prima probă a Evaluării naţionale – proba la limba şi literatura română – s–a desfăşurat, astăzi, fără probleme în centrele de examen din judeţul Sibiu. Cu toate acestea, au existat două situaţii care au fost rezolvate de membrii comisiilor de examinare. Astfel, la Miercurea Sibiului un elev a susţinut examenul separat de colegii săi, într–o clasă special amenajată, dată fiind boala infecţioasă pe care o contactase, spune Constantin Gorun, inspector şcolar general al judeţului Sibiu.

De asemenea, la Turnu Roşu, directoarea instituţiei de învăţământ nu a putut fi contactată pentru a da parolele necesare intrării în aplicaţia online şi descărcării subiectului de examen. În consecinţă, membri ai comisiei s-au deplasat în Tălmaciu, la cea mai apropiată unitate şcolară, au preluat subiectele de examen şi proba s-a desfăşurat fără alte incidente.
***
La ora 12, absolvenţii de clasa a XII-a şi a XIII-a au început proba de competenţe lingvistice într-o limbă străină de circulaţie internaţională, din cadrul Bacalaureatului. Desfăşurarea acesteia a fost decalată pentru a permite derularea în bune condiţii a primei probe de la Evaluarea naţională a absolvenţilor de clasa a VIII-a.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu