joi, 9 iunie 2011

Peste 20 de tineri au ajuns de la banchet direct la spital

Peste 20 de absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Economice din Sibiu au ajuns joi noaptea la urgenţă direct de la petrecere, toţi prezentând simptome de toxiinfecţie alimentară. Unitatea de Primrei Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu s-a umplut în doar câteva minute de zeci de tineri, care acuzau stări de greaţă, dureri de cap şi vărsături. Aceştia susţin că au li s-a făcut rău după ce au mâncat primele feluri la banchetul de absolvire. „Dintr-o dată am început cu voma, pe urmă de la vomă am trecut la dureri foarte mari de stomac, pe urmă a început să mă doară şi capul, am avut ameţeli şi apoi frisoane. Am mâncat aperitiv şi peşte. Imediat după ce am mâncat peşte, dintr-o dată ni s-a făcut rău şi am început să vomităm”, a spus unul dintre proaspeţii absolvenţi.
Medicii din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe au acordat imediat primele îngrijiri medicale tinerilor. “S-au prezentat până acum un număr de până în 20 de persoane care cel mai probabil suferă de toxiinfecţie alimentară în urma unei mese festive. Unii sunt în stare mai bună. Cei care nu au simptome deosebite vor fi lăsaţi acasă. În acest moment avem disponibile 10 locuri pe secţia de infecţioase pentru internări, să vedem dacă va fi nevoie de mai multe”, a spus Cotizo Draia, medic în cadrul Unităţii de Primire Urgenţe Sibiu.
Reprezentanţii localului unde au petrecut tinerii spun că în niciun caz aceştia nu au ajuns la spital din cauza mâncării. „Se pare că alcoolul. Prea mult alcool. Până acum asa am stabilit”, a declarat proprietarul restaurantului. Cel mai probabil, în această dimineaţă va începe şi o anchetă în acest caz, pentru a se stabili din ce cauză au ajuns tinerii la spital..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu