Unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume, Transfăgărăşanul, pare să aibă începând din acest an, un rival redutabil. Este vorba despre Transalpina, drumul naţional aflat la cea mai mare altitudine din România (2.145 m în Pasul Urdele), şosea care încă din timpuri vechi lega Transilvania de Oltenia şi care a dat naştere a numeroase legede. Transalpina nu se numeşte doar aşa, pentru că alte trei denumiri sunt legate de acest drum aflat în "creierii munţilor": DN 67C, "Drumul Regelui" sau "Poteca Dracului", tot patru fiind judeţele pe care acesta le taie: Alba, Sibiu, Vâlcea şi Gorj.
O excursie cu scopul de a străbate Transalpina se pregăteşte în avans, nu puţine fiind emoţiile legate de starea lucrărilor, cunoscut fiind faptul că, doar cu puţin timp în urmă, pe porţiunea cea mai frumoasă, dar şi cea mai periculoasă drumul era impracticabil, putând fi străbătut doar cu maşina de teren sau pe jos, condiţiile fiind deosebit de vitrege. Cu toate acestea, într-o zi de sfârşit de săptămână, la ora 8 dimineaţa, cu cafeaua băută şi cu bateriile încărcate, am turat motorul maşinii pregătiţi fiind de una dintre cele mai frumoase experienţe din ultimele săptămâni. Şi una dintre cele mai emoţionante.
Şi dacă drumul de la Sibiu la Jina a decurs normal, se poate spune că aventura a început abia de la Jina încolo, spre Şugag, de unde porneşte, de fapt şi drumul pe care Regele Carol al II-lea l-a efectuat la volanul maşinii sale, în primele zile ale lui 1938 când inaugura calea ce va fi cunoscută drept "Drumul Regelui". Probabil că acelaşi sentiment l-a avut şi capul încoronat în faţa minunăţiilor naturii, care, pe Valea Sebeşului se arată în toată splendoarea sa. Păduri dese de brad şi molid, care coboară până în buza drumului şi a văii care duce cu ea un Sebeş rece şi limpede, pentru ca, surprinzător, calea pe două sensuri să se deschidă într-un uriaş lac de acumulare, la Oaşa. Despre Lacul Oaşa, se poate spune că este situat la graniţa dintre judeţele Alba şi Sibiu, la altitudinea de 1255 metri, fiind unul dintre cele mai mari dintre lacurile de acumulare de pe râul Sebeş, având, puţin mai sus de linia apei, un aspect, ciudat, selenar.
Aici am făcut primul popas.
Nu atât pentru a face fotografii, cât pentru a inspira un aer tăios şi rece, deşi e soare, şi pentru a admira două vârfuri care se iţesc în zare: Vârful Şureanu şi Vârful lu' Pătru, după care am pornit din nou în sus, spre Obârşia Lotrului. Pe drumul curat şi neted ca în palmă, aceeaşi natură de un verde lovit de toamnă ne face să uităm de civilizaţie şi de oraş, deşi nu de puţine ori întâlnim utilaje de construcţii, lucrările la DN67C fiind în toiul desfăşurării. Şi tot aşa, din curbă, în curbă, până când, aşa cum poate că e şi normal, la munte, ne sar în cale vreo şase măgari, care ne "propun" să facem un popas. De fotografii, de data aceasta.
Fascinaţie şi teamă în Pasul Urdele
Dar aşa cum "călătorului îi şade bine cu drumul", lăsăm măgăruşii în treaba lor, aşa cum i-am găsit în mijlocul drumului, şi ne-am văzut de drum, spre cea mai spectaculoasă porţiune a Transalpinei şi cea mai periculoasă. Pădurea uită de ea în drumul spre Pasul Urdele, tovarăşi de drum fiindu-ne aici, doar curbele în ac de păr, bolovanii şi munţii îmbrăcaţi în iarbă acum uscată. Aerul e şi el tăios şi rece, vântul făcând ca vegetaţia în ocru să şuiere în jurul nostru, ca aripile unei năluci. "Nici pe aici n-a căzut niciun strop de apă de vreo două luni", ne spune un om pe care-l întâlnim la marginea drumului, el anunţându-ne cu un accent uşor diferit de cel ardelenesc, că "vremea pare să se schimbe, că acum bate vântul". Nu l-am întrebat nici cine este, nici de unde vine şi l-am lăsat şi pe el în treaba lui, la cotul drumului, unde l-am găsit, urcând spre locul care face să se înmoaie genunchii celor speriaţi de înălţime: Pasul Urdele.
Un sentiment ciudat te încearcă în cel mai înalt punct al Transalpinei. De cap în nori, de capăt sau de început de lume, drumul negru, proaspăt, fără parapeţi şi fără marcaje, fiind parcă singura ta realitate. Şi mi-e teamă, recunosc, numărul scris cu vopsea roşie pe stâncă fiind suficient pentru a mă opri de la a mă uita în jos, în hău: 2142 cu o bulină. Şi ştiu prea bine unde mă aflu, dar zbaterile întregii lumi şi însuşi Timpul par a se fi oprit în loc, în punctul care mă face să mă gândesc la oi, ciobani, câini de stână şi transhumanţă, la Urdele. Dar sentimentul de teamă amestecată cu fascinaţie se pierde repede, pentru că Pasul scapă din vedere, în timp ce coborâm, cu atenţie, spre Rânca.
Aici drumul redevine prietenos, făcându-l pe călător să uite emoţiile pe care tocmai le-a simţit, pentru a-şi îndrepta atenţia spre o staţiune aflată în plină ascensiune, drumul îndreptându-se uşor, spre Novaci, limita Transalpinei din cealaltă parte a munţilor.
Drumul cu patru denumiri
Transalpina, "Drumul Regelui", DN 67C şi "Poteca Dracului" denumesc, toate, acelaşi drum. Cel mai înalt din ţară ce poate fi traversat cu maşina. Pe aici au trecut oierii, din Mărginimea Sibiului, împreună cu oile lor, spre Oltenia, ei fiind cei care i-au pus numele cărăruii prăpăstioase şi prea puţin prietenoase pentru cai, "Poteca Dracului". Pe aici se spune că, în timpuri şi mai vechi, au trecut şi romanii în drumul lor spre capitala Daciei, potrivit unor surse acesta fiind "coridorul IV strategic roman".
"Drumul Regelui" nu a fost bătut doar de piciorul legiunilor romane, al păstorilor şi al turmelor lor, pentru că, potrivit altor surse, şoseaua a fost construită şi pietruită de germani în timpul primului razboi mondial, pentru ca, în perioada interbelică să fie reconstruit şi inaugurat de însuşi Regele Carol al II-lea. Reabilitarea drumului nu s-a oprit însă aici, pentru că el a fost reabilitat în timpul celui de-al doilea război mondial, când germanii aveau nevoie de această cale de acces din motive militare, Transalpina fiind, apoi, prea puţin întreţinută. Pe lângă drumul misterios al păstorilor plecaţi în transhumanţă, şi pe lângă toate sursele care fac ca naşterea Transalpinei să fie atât de neclară, o altă legendă se împleteşte cu drumul cel cu două sensuri care taie Munţii Parâng. Se spune, astfel, că, la graniţa dintre secolele XVIII şi XIX, fiecare familie de localnici a participat la construirea unei porţiuni din acest drum, în funcţie de putere şi de posibilităţi.
Cum se ajunge pe Transalpina
Sibienii care vor să urce pe Transalpina au la îndemână două posibilităţi. Una este Sibiu - Sălişte - Tilişca - Poiana Sibiului - Jina - Dobra - Şugag, iar cealaltă este Sibiu - Cisnădie - Sadu Râu Sadului - Sădurel - Pasul Tărtărău. Recomandabilă este prima variantă, întrucât drumul se prezintă în condiţii destul de bune. În schimb, cea de-a doua variantă este mai mult pentru iubitorii muntelui şi cunoscătorii zonei, mai ales că drumul se află în lucru până la Sădurel. De la Sădurel şi până în Transalpina tronsonul de drum este folosit doar pentru exploatările forestiere.
Pe drumul judeţean Jina - Şugag se fac acum ultimele pregătiri pentru turnarea primului strat de asfalt. De altfel, în această toamnă, tronsonul va fi asfaltat în întregime. Investiţia este realizată de Consiliul Judeţean Sibiu şi Consiliul Judeţean Alba, prin fondurile europene atrase prin Programul REGIO. Prin acest proiect se vor reabilita şi moderniza 10 km de drum judeţean, 5,7 km pe teritoriul judeţului Sibiu şi 4,3 km pe teritoriul judeţului Alba. Lucrările au început în octombrie 2009 şi sunt executate de Asocierea de firme SC Roemi Group SRL - SC General Trust Argeş SRL. Valoarea proiectului se ridică la 22.126.184,62 lei cu TVA, din care contribuţia Uniunii Europene este de 15.422.782,99 lei fără TVA, cea a Guvernului României - 2.050.427,80 lei fără TVA, în timp ce contribuţia beneficiarului este de 356.596,14 RON fără TVA (Consiliul Judeţean Sibiu - 196.127,88 lei şi Consiliul Judeţean Alba - 160.468,26 lei. Termenul de finalizare este sfârşitul lunii octombrie.
Celălalt drum judeţean - Sadu - Sădurel se află şi el în lucru, însă este depare de a fi finalizat. În acest moment se lucrează la consolidări, lărgirea părţii carosabile, montarea de parapeţi şi construcţia podurilor.
* Transalpina nu este un drum doar pentru iubitorii muntelui fiind accesibil în întregime tuturor posesorilor de carnet de conducere. Cu toate acestea, lucrările nu sunt finalizate, în acest moment nefiind montaţi parapeţii de protecţie în zona Pasului Urdele, care este şi cea mai periculoasă. Din acest motiv, dar şi din cauză că şoseaua nu este încă marcată, nu este recomandabil să fie străbătută noaptea sau de către şoferii prea puţin experimentaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu