joi, 3 februarie 2011

Revolutia din Egipt

de Rares BITU
raresbitu@tribuna.ro

02 februarie 2011 22:39
243 vizualizari
A- A+ tipareste yahoo mail
Dacă la egipteni se bubuie revolte, la noi e atentat în toată regula: de auziţi nişte pocnete, ascundeţi-vă pe unde mai puteţi: preţul gazului explodează! Ca să ne ferească de schije, autorităţile au şi împrejmuit explozia cu un paravan pe care au scris "Liberalizare", precizând că de la FMI ni se trage, mai exact de la ticălosu ăla de domnu Franks, cu faţa aia de nu i-aş cere un milion nici până joi. Că ai noştri îi ştiţi doar: dac-ar fi după ei, ne-ar face gazul gratis, ba ne-ar mai obliga să primim şi nişte marafeţi când ieşim din piscina de lapte ca să intrăm în aia de miere # Uite, şi-n Gândul scrie: "Preţul gazelor - FMI vrea liberalizare. Ce se va întâmpla cu tarifele plătite de populaţie". Păi, cam ce să se-ntâmple? Un fel de "Hai libera(liza)re!" C-aşa-i la noi: chiar şi când nu mai e cazul, iar ni se scumpeşte gazul! # Sergiu Nicolaescu: "Szoby Cseh m-a turnat la Securitate". Fostul cascador se apără şi zice că regizorul "E dement!". Un fleac! L-a ciripit! # Fiindcă s-au înmulţit cazurile când mascaţii greşesc adresa şi pun oameni nevinovaţi să ia contact cu duşumeaua, în timp ce se împuţinează cazurile când mascaţii nimeresc unde trebuie, acelaşi ziar întreabă "Ce se întâmplă când mascaţii încurcă adresa? Cine plăteşte descinderile greşite?". Memorabilă mi se pare remarca unor mascaţi către "încovoiatul" din locuinţa greşită: "Măcar aşa aţi demonstrat că sunteţi un cetăţean onest!". Corect, frate, dar nu putea demonstra asta pe la 8, hai 9 dimineaţa? Chiar trebuia la ora 5? Hmm, dar totuşi, parcă trebuia: ştiţi doar că ziua bună se cunoaşte de dimineaţă! # "Noi, cei din linia-ntâi: ce spun infanteriştii Vişan, Murg, Tălmăcean, Spânu şi cre ... pardon, şi Tinel Gheorghe despre programul lui Băsescu Ploaia de stele". L-aţi uitat pe Popoviciu, dar pe scurt: ei şi restul armatei ne fac bine, practic foarte bine ne fac, teoretic cel mai bun bine(cunoscut), dar fiindcă prostovanii pricep mai greu, atunci sunt siliţi să ne vrea binele ăla cu orice preţ, chiar şi cu forţa, dacă altfel ne încăpăţânăm să nu pricepem # Cabral: „Mulţi mi-au spus că-s nebun că prezint alături de un gay. Omu’ n-are gripă, nu se ia, şi-atunci care-i problema?” Solcanu rămâne primul dezaxat care vede negru în faţa ochilor. Şi vede zilnic # Este că n-aţi auzit de Hackerville? Revista americană de tehnologie, Wired, cataloghează oraşul Râmnicu Vâlcea, ca fiind capitala criminalităţii informatice, un oraş "plin de escroci online care bântuie străzile în maşini europene scumpe". Ca de obicei, despre Sibiu niciun cuvânt, semn că suntem praf! So weird! # Videanu, Oltean, Preda, Tabără nu se simt stelele PDL şi zic că nu ştiu la cine s-a referit Băsescu. Păi, dacă nu-s stele, or fi stele căzătoare, nu? ... Nu? Hmm, păi atunci să zică barem cine-s găurile din partid. Măcar ălea negre, c-apoi identificăm şi asteroizii, şi gaura de vierme. Poate şi extratereştrii # Ridicat în picioare de Băsescu, deputatul Păsat îi răspunde preşedintelui: “Până acum nu am fost o problemă. După un an şi jumătate am devenit un pericol iminent”. Uite, ăsta de exemplu ce-i? Pe ăsta unde-l încadrăm? Că până acum un an jumate nimănui nu i-a Păsat! # România Liberă: Se revine la denumirea de "ţigan" după ce legea lui Prigoană a fost avizată de Comisiile Senatului. Reprezentanţii organizaţiilor maro avertizează că vor relua protestele deci să vezi ţigănie ca la uşa cortului? # Site-ul WikiLeaks este propus la premiul Nobelul pentru pace. La ce războaie a declanşat cu mai-marii planetei, chiar merită, mai ales c-a demonstrat: Assange nu lasă pe nimeni în pace # De râsul lumii: "Echipa naţională de fotbal a României a ajuns pe locul 57 în lume". Încet - încet, ne apropiem de locul pe care-l merităm # Tot România Liberă, ce ne-am face fără ea: "Caracatiţa Niki vă urează : Bine aţi venit în Argeş!". Cică Nicolescu e implicat în tot soiul de învârteli cu neamuri şi economia judeţului sau cu economia şi neamurile judeţului, că n-am reţinut exact, însă "dezvăluirea" geme de "Ar fi primit ... " şi de "ar fi încheiat un contract ... ". Vorba aia: de n-ar fi, nu s-ar povesti pe prima pagină. Aşa aş putea rămâne la părerea că arestarea ar trebui să aibă loc abia după colectarea dovezilor şi nu invers # În Adevărul, maestrul Marin Moraru zice că "Suntem un popor de leneşi, hoţi şi ciubucari", iar de politicieni că-s "caricaturi". Greu de contrazis # Parcă şi văd primul tocşou cu alde Tălmăcean trimis să înfigă târnăcopul în statuia marelui actor # De mizeria zilei tot Evenimentul Zilei se achită: "FMI pune preţul gazului pe foc". Io ştiu că ce pui pe foc se face scrum, nu sporeşte văzând cu ochii, dar ce aşteptări să mai am de la un ziar care ne-a explicat că pensiile nu scad, ci mai degrabă cresc? # Libertatea anunţă populaţia de leneşi, hoţi şi ciubucari că "DJ Harra e gravidă cu Liviu Vârciu", însă titlul după ce că-i mărunţel e înghesuit pe abia câţiva cuadraţi. O fi sarcina pe la început, că dacă era fata mai avansată precis o dădeau mai mare # Viceprimarul din Botoşani, Florin Ghiorghiţă de la PDL, părăseşte în trombă anonimatul, după ce "şi-a luminat casa de Sărbători din bani publici". Acuzat că a furat curent de la reţeaua oraşului, vicele a băgat şi tupeul în priză: "Şi care-i problema frate?" # Ne-am luat cu prostii şi era să uit de Raluca Dumitru, noua fată care prezintă vremea în bikini. Ce să-nţeleg de aici? Cumva că se schimbă şi vremea? Şi dacă da, va trece şi duduia pe monokini sau sare direct la fărăkini?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu