Credeţi că atunci când lumea a aflat despre arestarea şefului Vămii Ploieşti s-au gândit mulţi la prejudiciul adus de cel pus la păstrare pentru 29 de zile? Aiurea. Numai eu am auzit vreo zece remarci admirative la adresa duduii care-l însoţea în fotografia proptită pe mai toate site-urile: "Ia uite ce gagică faină are ăsta!". Dacă omul era invidiat de unii pentru achiziţia bipedă, alţii salivau la gândul că musiu Corneluş (aşa-l cheamă, Cornel Costea) a tras o petrecere ca-n basmele rostite de piţipoance, taman în Bamboo, localul în care primeşti adevăratul botez de fiţos. Că omul ar fi pretins niscai şpăgi pentru păstrarea virginităţii sigiliului aplicat pe nişte remorci de mare tonaj, purtând povara unor transporturi dubioase părea să nu deranjeze pe nimeni. Pentru foarte mulţi dintre români duduia rămasă în solitudine şi neuitata petrecere din Bamboo sunt piesele grele ale acestui caz, nicidecum practica şpăguitului, un obicei vechi al pământului. Nu s-a stârpit corupţia din vămi odată cu arestarea lui Corneluş; cred că năravurile care l-au trimis la răcoare sunt atât de puternic înrădăcinate în fiinţa sistemului încât nici cele mai aprige anchete nu vor speria practicanţii acestui sport...deloc extrem. Ei, de aici am putea înţelege de ce omul de rând e prea puţin preocupat de faptele de corupţie ale vameşilor mari şi mici şi acordă mai multă atenţie condimentelor din viaţa lor. De ce? Pentru că ea, corupţia, are vieţi infinite, iar istoria ultimelor două decenii cel puţin ne-a învăţat că detronarea unui corupt nu înseamnă decapitarea corupţiei. Şi-atunci, măcar de-o mondenitate mică să iasă, de-o poveste cu Bamboo, cu fetiţe orientate. E adevărat, preocuparea românului pentru mondenităţi ieftine, bârfe îngrăşate la colţ de stradă bate de departe interesul pentru adevăratele boli ale societăţii, cele care ne dau frisoane, tuse şi ameţeli. Şi-atunci? Ce să facem? Să ne transformăm în cetăţeni responsabili? Să ne lepădăm de admiraţia pentru cei ce jertfesc mii de euro pe seară în Bamboo? Să ne întrebăm care e prejudiciul adus statului român de vameşii şpăgari? Să căutăm răspunsuri spălate la întrebarea "De ce nu sunt bani pentru drumuri, servicii şamd?"? Păi dacă începem să ne pierdem vremea cu astfel de lucruri, cine se mai zgâieşte la Monica şi Iri, la Bianca lui Bote, la Bercea Mondial, la Poponeţ şi restul cetei de viteji abonaţi la apariţii în ziarele ce fac deliciul călătoriei cu trenul de navetişti? Nu putem fi şi responsabili şi conştiincioşi şi în acelaşi timp conectaţi la gemetele din dormitorul Columbenilor, la escapadele lui Mutu sau la proba de cinci sute de metri viteză în mall, încheiată cu succes de Adelina Pestriţu. De aceea vom reţine din poveştile cu corupţi doar mărcile limuzinelor deţinute de aceştia, locurile în care se bâţâiau sau mărimea bustului iubitelor vremelnice. Atât. Corupţia ca fenomen (al naturii) e mai puţin importantă, e ca un ţiuit în ureche, cu care te obişnuieşti de la o vreme.
Credeţi că atunci când lumea a aflat despre arestarea şefului Vămii Ploieşti s-au gândit mulţi la prejudiciul adus de cel pus la păstrare pentru 29 de zile? Aiurea. Numai eu am auzit vreo zece remarci admirative la adresa duduii care-l însoţea în fotografia proptită pe mai toate site-urile: "Ia uite ce gagică faină are ăsta!". Dacă omul era invidiat de unii pentru achiziţia bipedă, alţii salivau la gândul că musiu Corneluş (aşa-l cheamă, Cornel Costea) a tras o petrecere ca-n basmele rostite de piţipoance, taman în Bamboo, localul în care primeşti adevăratul botez de fiţos. Că omul ar fi pretins niscai şpăgi pentru păstrarea virginităţii sigiliului aplicat pe nişte remorci de mare tonaj, purtând povara unor transporturi dubioase părea să nu deranjeze pe nimeni. Pentru foarte mulţi dintre români duduia rămasă în solitudine şi neuitata petrecere din Bamboo sunt piesele grele ale acestui caz, nicidecum practica şpăguitului, un obicei vechi al pământului. Nu s-a stârpit corupţia din vămi odată cu arestarea lui Corneluş; cred că năravurile care l-au trimis la răcoare sunt atât de puternic înrădăcinate în fiinţa sistemului încât nici cele mai aprige anchete nu vor speria practicanţii acestui sport...deloc extrem. Ei, de aici am putea înţelege de ce omul de rând e prea puţin preocupat de faptele de corupţie ale vameşilor mari şi mici şi acordă mai multă atenţie condimentelor din viaţa lor. De ce? Pentru că ea, corupţia, are vieţi infinite, iar istoria ultimelor două decenii cel puţin ne-a învăţat că detronarea unui corupt nu înseamnă decapitarea corupţiei. Şi-atunci, măcar de-o mondenitate mică să iasă, de-o poveste cu Bamboo, cu fetiţe orientate. E adevărat, preocuparea românului pentru mondenităţi ieftine, bârfe îngrăşate la colţ de stradă bate de departe interesul pentru adevăratele boli ale societăţii, cele care ne dau frisoane, tuse şi ameţeli. Şi-atunci? Ce să facem? Să ne transformăm în cetăţeni responsabili? Să ne lepădăm de admiraţia pentru cei ce jertfesc mii de euro pe seară în Bamboo? Să ne întrebăm care e prejudiciul adus statului român de vameşii şpăgari? Să căutăm răspunsuri spălate la întrebarea "De ce nu sunt bani pentru drumuri, servicii şamd?"? Păi dacă începem să ne pierdem vremea cu astfel de lucruri, cine se mai zgâieşte la Monica şi Iri, la Bianca lui Bote, la Bercea Mondial, la Poponeţ şi restul cetei de viteji abonaţi la apariţii în ziarele ce fac deliciul călătoriei cu trenul de navetişti? Nu putem fi şi responsabili şi conştiincioşi şi în acelaşi timp conectaţi la gemetele din dormitorul Columbenilor, la escapadele lui Mutu sau la proba de cinci sute de metri viteză în mall, încheiată cu succes de Adelina Pestriţu. De aceea vom reţine din poveştile cu corupţi doar mărcile limuzinelor deţinute de aceştia, locurile în care se bâţâiau sau mărimea bustului iubitelor vremelnice. Atât. Corupţia ca fenomen (al naturii) e mai puţin importantă, e ca un ţiuit în ureche, cu care te obişnuieşti de la o vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu