sâmbătă, 12 februarie 2011

Teodor Ancuţa se retrage în glorie de la Bursă

După 16 ani,

Teodor Ancuţa se retrage în glorie de la Bursă



61700
* Cel care va prelua funcţia de director general este un străin recunoscut în domeniu ca fiind unul dintre cei mai profesionişti * Teodor Ancuţa îşi va anunţa demisia în AGA, la sfârşitul lunii aprilie * Ancuţa rămâne preşedinte al Consiliului de Administraţie, iar în restul timpului se va dedica afacerilor personale *

A pornit Bursa de la Sibiu cu 1.000 de euro şi a ajuns una dintre cele mai importante din Europa. Directorul general care a pornit „aventura” bursieră la Sibiu, Teodor Ancuţa, se retrage în plină glorie. Rămâne, însă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Sibex şi se va ocupa şi de afacerile personale de la Păltiniş şi Hamba, unde a pornit investiţii de milioane de euro.
Teodor Ancuţa îşi va anunţa demisia la Adunarea Generală a Acţionarilor în care se va prezenta bilanţul aferent exerciţiului financiar al anului 2010, care va avea loc în 28 - 29 aprilie, anul acesta. „După 16 ani pe care i-am dedicat în totalitate Bursei din Sibiu, cred că a venit momentul retragerii, la această decizie contribuind mai mulţi factori. Tocmai faptul că am ajuns la un nivel foarte ridicat în procesul de evoluţie, mă face să cred că este bine să fac acum acest pas, când societatea se află în vârful realizărilor administrative. În toţi aceşti ani, am reuşit lucruri deosebite la Sibiu şi, în momentul de faţă, Sibex este o instituţie completă, având toate componentele pe care le au marile burse de pe mapamond întrucât, în calitate de operator de piaţă şi operator de sistem, administrează o piaţă reglementată la vedere, un sistem alternativ de tranzacţionare, o piaţă reglementată a instrumentelor financiare derivate. De asemenea, avem trei societăţi autorizate, reglementate şi supravegheate de CNVM: Bursa, Casa Română de Compensaţie şi Depozitarul Sibex. Faptul că am reuşit să dezvolt aceste societăţi cu sprijinul acţionarilor şi împreună cu o echipă redusă numeric este o satisfacţie personală deosebită pentru că, fără falsă modestie, puţini se pot lăuda cu astfel de rezultate. Consider că toată această perioadă a fost una de dezvoltare, de investiţii făcute cu mari sacrificii de acţionari, o perioadă în care s-au creat regulamente, legi, s-au format specialişti ai pieţei de capital, s-au înfiinţat şi consolidat societăţi pentru care a fost nevoie de sume foarte mari pentru constituirea capitalurilor sociale. Prin aceste eforturi, am ajuns la un nivel la care avem tot ceea ce ne trebuie: platformă performantă, produse diversificate, personal profesionist, regulamente etc. De acum încolo, pe acest fundament solid, fără probleme organizatorice, trebuie începută o nouă perioadă de dezvoltare a business-ului, în care să se facă bani pentru acţionari. După atâtea realizări, vine un moment în care crezi că altul poate continua mai bine acest proces, iar eu am ajuns la acest moment. Cred că am tăria să recunosc ca manager, că altul poate face de acum încolo mai mult, preluând conducerea executivă. În acelaşi timp am tăria de a mă rupe de ceva foarte drag. Cel care va veni, va prelua conducerea unei companii care, pe plan intern se află pe picior de egalitate cu BVB, o companie care este lider de piaţă pe segmentul futures, care are recunoaştere internaţională prin calitatea de membru al AFM (Association of Futures Markets) şi care are, de asemenea, un partener strategic de forţă pe plan european, Bursa din Varşovia care este acţionar al Sibex”, a spus Teodor Ancuţa.

Romgaz, obiectiv neîndeplinit

Chiar dacă Teodor Ancuţa a reuşit, la Bursa din Sibiu, aproape tot ce şi-a propus, atunci când vorbeşte de obiective care nu au fost îndeplinite, primul nume este Romgaz. „Faptul că nu am reuşit listarea Romgaz la Sibiu este încă un motiv al retragerii. De altfel, aici se încadrează şi declaraţiile mele anterioare în care am menţionat că dacă acest proiect va eşua, hotărârea mea este să mă retrag întrucât este un semnal clar că sunt singur într-o luptă cu giganţi politici şi economici, cu interese mari. Sigur, proiectul este însă în derulare, suntem în proces cu Guvernul României, şi încă sperăm la o soluţionare favorabilă Sibex. Continuu să afirm că listarea Romgaz la Sibex este cel mai important proiect şi de el depinde evoluţia în viitor a societăţii noastre pentru că, repet, dacă statul va lista 15% din Romgaz la Sibiu, va da pieţei spot Sibex acea credibilitate de care este nevoie pentru a atrage şi alţi emitenţi, mai ales din mediul privat. Pe de altă parte, regret că nu am reuşit să aduc pe piaţa spot Sibex, în primul ei an de la înfiinţare, minim cinci emitenţi şi că nu am ajuns la un nivel mai ridicat cu această piaţă a acţiunilor”, a mai spus Ancuţa.

Preşedinte şi om de afaceri

După ce va demisiona din funcţia de director general, Teodor Ancuţa va rămâne, totuşi, legat de Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri de la Sibiu, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Restul timpului şi-l va dedica afacerilor proprii. „Sunt implicat în foarte multe proiecte şi am ajuns la o vârstă în care nu mai pot să le fac pe toate. Bursa îmi ocupă cea mai mare parte a timpului şi nu de puţine ori mi-am neglijat afacerile personale. Cred că este momentul să mă dedic mai mult afacerilor mele care nu sunt uşoare şi care solicită prezenţa mea acolo, întrucât am demarat investiţii ample la Păltiniş, la carmangeria Hamba dar şi în alte proiecte. De asemenea, voi câştiga timp şi pentru familia mea care, în toţi aceşti ani m-a înţeles şi m-a sprijinit când renunţam la momente pe care le-am fi putut petrece împreună, dedicându-mă exclusiv bursei”, a precizat Ancuţa.
Săptămâna trecută, Ancuţa a început investiţia de aproximativ 3,7 milioane de euro la Păltiniş, pentru care a accesat fonduri europene de 2 milioane de euro şi încă un milion este credit de la bancă.
Potrivit directorului general Ancuţa, cel care îl va înlocui la conducerea Sibex este un străin, cu o experienţă de 25 de ani în domeniul tranzacţionării. Este un expert în toate aspectele infrastructurii globale de piaţă şi centre financiare, este un antreprenor activ în Europa de Est şi pieţele noi, are experienţă de 25 ani în domeniul de tranzacţionare, a lucrat aproape 20 de ani ca profesionist în pieţele financiare, analist, broker, trader şi consilier al multor burse din lume, bănci de investiţii, guverne şi multe centre financiare inclusiv CFTC din America, este implicat în procesul de dezvoltare al burselor, a iniţiat proiecte în Africa, Australia, India, precum şi în întreaga Europă, nordul şi sudul Americii, implicat în proiectele de reglementare pentru micile pieţe, dar şi pentru brokeri, bănci de investiţii, şi operaţiuni de administrare a fondurilor. Noul director a predat cursuri de tranzacţionare a derivatelor la Bursa LIFFE din Londra, traning la câteva bănci de renume, case de brokeraj etc, a scris şi editat câteva cărţi de specialitate. El face parte dintr-un Comitet de Investiţii al unui Fond de acţiuni privat, de renume.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu