sâmbătă, 5 martie 2011

Postul se lasă cu scumpiri şi E–uri


Pui 100 de lei în buzunar şi pleci la cumpărături. Ei, nu te aştepta să ai coşul plin, că dacă se lasă postul nu înseamnă că şi preţurile postesc. Din contră, se măresc: pe zi ce trece. Grijă nu doar la preţuri, ci şi la calitatea produselor pe care le cumpăraţi, multe mustesc de E–uri.

Pe 24 aprilie, potrivit calendarului religios ortodox şi catolic, vom sărbători împreună Învierea Domnului Iisus Hristos. Până atunci, creştinii se pregătesc şi trupeşte şi sufleteşte, iar pentru ortodocşi postul a început deja pe 28 februarie, cu Lăsata secului de carne. De luni, postul nu mai permite nici consumul de lactate.

Post sufletesc şi trupesc

"Nu-i păcat ce bagi în gură, e păcat ce scoţi din gură", spune o vorbă bătrânească avertizându-ne astfel că a posti nu înseamnă doar reţinere de la anumite mâncăruri, ci şi săvârşirea de fapte bune.
"Acesta este cel mai important post din viaţa creştinului, pentru că înseamnă să ne pregătim pentru a putea întâmpina cum se cuvine Învierea Domnului Iisus Hristos. Postul înseamnă pregătire sufletească şi pregătire trupească. Ne abţinem de la anumite mâncăruri şi de la băuturi alcoolice, săvârşim fapte bune, ne recunoaştem păcatele şi le mărturisim prin spovedanie, apoi ne împărtăşim cu trupul şi sângele Domnului. Numai aşa vom fi curaţi şi sufleteşte şi trupeşte", spune protopopul Ioan Ciocan.

Produse vegetale de milioane

Altădată, postul însemna multă făină de mămăligă, mulţi cartofi, multă fasole, multe fructe şi compoturi, adică orice putea fi preparat din ce are lumea pe acasă şi se încadra conceptului fără carne, mezeluri, lactate şi ouă. Ei, acum piaţa e mult dezvoltată, aşa că pe lângă tocană de legume, zacuscă şi alte cele, pe rafturile magazinelor îşi fac loc pateu, crenvurşti, brânză şi lapte - toate vegetale. Buzunarul suferă însă dacă râvneşti la toate aceste minunăţii vegetale. Sau la cele tradiţionale.
Să începem cu cele tradiţionale: cartofii, de pildă. În 2010, s-au scumpit cu 45%, aşa că acum dăm cam 3 lei pe un kilogram de cartofi. Şi dacă stai să socoteşti că în orice mâncare, cartofii scad, parcă nu se mai prea încadrează în categoria aliment ieftin. La fel stau lucrurile şi cu varza, şi atunci poate vă orientaţi spre fasole, care se umflă şi la propriu şi la figurat cu preţuri de vreo 7-8 lei/kg. Uleiul pare să fie campion al scumpirilor şi cei 4 lei daţi pe un litru de ulei se transformă în 5 lei, în 6 lei sau în 7 lei.
Nu prea aveţi timp să gătiţi, iar produsele de post gata preparate vă fac cu ochiul? Uitaţi-vă bine la etichete, deoarece crenvurştii vegetali la cutii de 350 grame se vând cu 8,4 lei şi sarmalele vegetale - la fel. Doar la capitolul pateu vegetal, aveţi de unde să alegeţi, nu de alta, dar oferta include mai multe variante de gramaj. Şi uite-aşa pentru o cutiuţă cu pateu vegetal plăteşti 2,7 lei sau 6 lei. Pentru o cutie de mazăre gata pregătită veţi achita cam 4 lei, dar nu veţi avea decât 300 grame de mâncare.
Vreţi să ţineţi post, dar parcă tot aţi gusta puţin lapte sau niscai brânză? Ei, s-au inventat produsele lactate din soia, atâta doar că laptele vă face să scoateţi din buzunar vreo 9 lei/litru. Şi pentru că am pomenit de soia, să ştiţi că se găseşte şi la pungi, iar preţul nu e tocmai ridicat, dar nici gramajul.

E-urile pândesc din produsele vegetale

De cum se lasă postul, produsele de post sunt bine semnalate pe rafturile magazinelor. Mai puţin E-urile pe care le conţin. De exemplu, E450 din fulgii de cartofi împiedică fixarea calciului, E223 împiedică fixarea vitaminei B1, în timp ce E320 are un potenţial cancerigen ridicat. Mai puneţi la socoteală şi aportul caloric foarte ridicat: 378 kcal.
Nici pateul vegetal nu e scutit de aditivi, aşa că în compoziţia lui se pot întâlni E407, care poate duce la apariţia unor probleme la nivelul tractului digestiv, şi E120 care duce la alergii, rinite, astm, erupţii cutanate, sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare. Medicii recomandă ca persoanele supraponderale sau obeze să consume cu foarte mare moderaţie acest produs, dat fiind că aportul caloric e însemnat.
Salamul de biscuiţi de post e arătos şi datorită aditivilor alimentari, precum E223 sau E211, ultimul ducând la modificări de ADN. Simţiţi nevoia să mâncaţi ceva sărat şi măslinele umplute cu brânză vă fac cu ochiul, mai ales că lactatele se pot consuma încă? Gândiţi-vă încă o dată, pentru că acest produs conţine adeseori şi E 621, care poate da dureri de cap, greaţă, modificări de ritm cardiac.
Şi încheiem cu celebra margarină, despre care am tot auzit că ar fi cauciuc sau plastic topit. Un lucru e sigur: pe multe etichete zâmbesc aditivii: E200 (care distruge vitamina B12) sau E160, care poate duce la apariţia cancerului pulmonar.

*La 1 martie, am avut parte de un nou val de scumpiri: la căldură, benzină, motorină. Şi dacă se scumpesc carburanţii, în curând vor creşte preţurile şi la produsele alimentare.
* În România anului 2011, mâncarea este cu 8% mai scumpă faţă de anul 2010. România se află pe locul al patrulea în Europa, în topul ţărilor în care mâncarea s-a scumpit, în timp ce în Olanda sau Irlanda preţurile la alimente au scăzut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu